În lunga sa domnie, de 47 de ani, domnitorul Moldovei, Ştefan cel Mare, a purtat multe războaie cu turcii şi tătarii, în cele mai multe dintre ele reuşind să izbândească. Într-o scrisoare trimisă autorităţilor din Veneţia la 1502, deci cu doi ani înainte de moartea domnitorului, medicul său personal, Mathaeus Murianus spune că Ştefan cel Mare i s-ar fi destăinuit cu privire la numărul de războaie purtate.
„Eu sunt înconjurat de duşmani din toate părţile şi am purtat 36 de lupte de când sunt domnul acestei ţări, dintre care am fost învingător în 34 şi am pierdut 2”, se arată scrisoarea lui Murianus, doctor în arte şi în medicină.
Unul dintre războaiele pierdute, care a intrat şi în legendă, este cel de la Războieni sau „Valea Albă”, cum mai este cunoscută bătălia, din ziua de 26 iulie 1476, unde micuţa oaste a lui Ştefan cel Mare a fost învinsă de armata otomană condusă de însuşi sultanul Mehmed al II-lea. Pentru domnitorul Moldovei a fost o înfrângere grea, cu atât mai mult cu cât în luptă au pierit foarte mulţi dintre boierii săi din Sfatul Ţării, iar Ştefan cel Mare a fost nevoit să se retragă cu ceea ce mai rămăsese din armata sa la cetăţile din Neamţ, Suceava şi Hotin.
Într-un fragment din „O samă de cuvinte” cronicarul Ioan Neculce sugerează că după înfrângerea de la Războieni domnitorul ar fi mers să-şi „panseze” rănile la Cetatea Neamţului, dar mama, Maria Oltea, l-a izgonit, cerându-i să-şi adune oastea şi să câştige lupta în faţa turcilor. Fragmentul sună aşa: „Ştefan-vodă cel Bun, bătându-l turcii la Războieni, au mărsu să intre în Cetatea Neamţului. Şi fiind mumă-sa în cetate, nu l-au lăsat să intre şi i-au dzis că pasirea în cuibul său nu piere. Ce să să ducă în sus, să strângă oaste, că izdânda va fi a lui. Şi aşè, pe cuvântul mâne-sa, s-au dus în sus şi au strânsu oaste“. Fragmentul care l-a inspirat şi pe Dimitrie Bolintineanu, care în poezia „Muma lui Ştefan cel Mare” descrie în versuri menţionările lui Neculce.
Istoricii spun că fragmentul „înălţător”reprezintă mai degrabă o legendă populară care a circulat ulterior domniei lui Ştefan, asta pentru că nu se verifică istoric. Mama domnitorului, Maria Oltea, a murit pe 4 noiembrie 1465, aşa cum reiese de pe piatra sa demormânt de la Mănăstirea Proboda.
„Acesta este mormântul roabei lui Dumnezeu Oltea, mama domnului Io Ştefan Voievod, care a murit la anul 6973 [1465], noiembrie 4”. Ori, după bătălia de la Războieni, la 1476, doamna Oltea era moartă de 11 ani.
„Se ştie foarte bine că, deşi murise la 4 noiembrie 1465, conform tradiţiei orale perpetuate, mama voievodului era încă vie chiar şi pe la 1476, când, după pierderea bătăliei de la Războieni, îl întâmpinase pe Ştefan la porţile cetăţii Neamţului…
Legendele despre mama lui Ştefan cel Mare au început să apară încă de pe timpul când ea mai era în viaţă. Acestea au suportat mai târziu un şir de transformări, stratificări şi modificări, contaminându-se cu alte episoade şi tradiţii orale din epocă medievală, încât pe atunci când au fost aşternute pe hârtie de marii noştri cărturari Grigore Ureche, Dimitrie Cantemir sau Ioan Neculce multe detalii, episoade sau şters din memorie fiind completate cu detalii inventate de povestitorul anonim.
Se prea poate că, fiind retrasă la mănăstire, pentru cei mulţi, mama lui Ştefan a continuat să rămână în viaţă încă multă vreme după dispariţia ei din această lume. Pentru cei mulţi, ea continua să trăiască, să activeze, să îndrume, să încurajeze, păşind pe această cale în viaţă, nu în moarte, ci în mit, în legendă, fără să mai moară vreo dată, şi, prin urmare, să nu fie fixată nici chiar data morţii de către vreun scrib al vremii”, scrie pe blogul său istoricul şi cercetătorul Andrei Ieşanu, membru de onoare al Academiei Române.
Prin urmare, este cel mai probabil ca Neculce să fi înregistrat o tradiţie orală în acest caz, aşa cum au fost şi alte legende ale cronicarilor români.
adevarul.ro
0 comentarii:
Speak up your mind
Tell us what you're thinking... !