Ceea ce omit majoritatea reprezentărilor, în special cele idealizate sau romanţate, cu privire la înfăţişarea şi portul geto-dacilor, este un element descris cu lux de amănunte de istoricii antici. Este vorba de tatuajele care acopereau din abundenţă trupul războinicilor daci.
Canoanele artei monumentale romane au făcut ca acest element ritualic şi estetic folosit de daci să nu fie prezent pe trupurile războinicilor imortalizaţi pe metopele Columnei lui Traian. Cu toate acestea, legionarii romani, după cum arată scriitorii antici, au înfruntat triburi cu luptători tatuaţi, inclusiv facial, cu păr blond-roşcat, ochi albaştrii şi piele albă, asemănători celţilor sau germanilor.
Totodată, au avut de înfruntat clanuri iniţiatice, precum „războinicii-lup“, luptători-fiară care împrumutau din comportamentul animalului totemic. Totodată, dacele, imaginate de multe ori în cinematografie sau reprezentări târzii, ca femei de la ţară purtând port popular mai degrabă specific secolului XVIII lea, spun autorii antici, practicau şi ele tatuajul, împodobindu-şi trupul. Nobilii, femeile şi copii se tatuau din cap până-n picioare
Tatuajul ca formă de artă, dar şi cu funcţie ritualică - după cum arată şi Romulus Vulcănescu, cunoscutul specialist etnolog - a fost practicat de omenire din cele mai vechi timpuri. Etnologul precizează că însăşi pe teritoriul actual al Românie, arta tatuajului are o tradiţiei milenară. Triburile epocii fierului, în special celţii, germanii, ilirii, tracii şi sciţii practicau tatuajul ritualic. Toate aceste populaţii se învecinau cu triburile geto-dace, care nu au făcut excepţie.
Numeroşi autori antici au lăsat mărturii detaliate privind tatuajul la triburile trace, sud şi nord-dunărene. Astfel, în „Lexiconul” lui Hesychios, autor grec din secolul al VI lea îHR, în capitolul „Istriene”. Aristofan numeşte „istriene“ figurile sclavilor din „Babilonienii”, fiindcă sunt tatuaţi. Locuitorii de lângă Istru ( n.r. Dunăre) se tatuează şi se îmbracă în veşminte colorate. „Dionisiu afirmă că atunci când cineva mai mare la Istrieni este numit „cel alb“ este un mod de a-l ironiza, ca şi cum ar avea fruntea curată şi albă; trebuie dimpotrivă să înţelegi că este tatuată”, spune autorul antic. Istoricii susţin că avem de-a face cu cea mai veche dovadă scrisă a faptului că geto-dacii se tatuau şi în special, facial.
„Este posibil ca Aristofan să se fi referit la geţi numindu-i istrieni (locuitori din zona Istrului). Am avea în acest fel cea mai veche ştire cu privire la tatuajul geţilor”, scrie cunoscutul arheolog Ion Horaţiu Crişan în lucrea sa „Spiritualitatea geto-dacilor”.
Alte mărturii ale anticilor vin să sprijine tradiţia tatuajului la geto-daci. Îşi acoperă tot trupu,l dar şi faţa cu însemne totemice. De exemplu, Herodot spune în „Istorii” că tot neamul tracilor se tatuează, inclusiv cei din nord. „Se tatuează întocmai ca toate neamurile ilirice şi trace”, afirmă istoricul grec. Mărturiile continuă cu Pliniu cel Bătrân, care spune că dacii îşi fac semne de înfrumuseţare pe trupuri.
„La populaţiile barbare, femeile îşi ung una alteia faţa, la daci şi sarmaţi până şi bărbaţii îşi fac semne pe trup”, precizează autorul antic. Istoricii nuanţează şi spun că există dovezi antice, prin care este suţinută ideea că doar bărbaţii nobili şi războinicii îşi tatuau trupul şi faţa. „De la Dion Chrysostomos aflăm că în Tracia există ”femei libere pline de semne făcute cu fierul roşu şi care cu atât au mai multe semne şi mai variate , cu cât se arată a fi mai nobule şi din părinţi mai de ispravă.
S-ar putea trage concluzia că la traci erau tatuaţi bărbaţii de neam ales şi femeile nobile, iar numărul de semne era proporţional cu gradul de nobleţe.[....] Texte antice, însă printre care se enumără măturia lui Strabon, despre care ştim că era bine informat, ne spun limpede că se tatuează ”toate neamurile trace” bineînţeles nu în sensul tuturor tracilor, ci că acest obicei este practicat la toate semiţiile.[....]
Se impune dar concluzia că la geto-daci unii dintre oamenii de seamă, bărbaţi, femei sau copii se tatuau şi că tatuajul constituia o podoabă şi un semn de nobleţe”, scrie Horaţiu Crişan. „Femeile îşi tatuau numai părţile ce le scoteau în evidenţă gracilitatea” După cum arată şi mărturiile scriitorilor antici şi femeile practicau tatuajul. La bărbaţi, cum arată şi grecul Hesychios, tatuajul era împrăştiat pe toată suprafaţa trupului, dar mai ales în zona feţei. La femei, tatuajul este împrăştiat aleatoriu pe trup.
De altfel, specialiştii spun că tatuajul în teritoriile ocupate de daci este o continuare a unor vechi obiceiuri practicate de triburile neolitice, ale Epocii Brozului şi mai apoi de cele ale Epocii Fierului, adică geto-dacii, tatuaje totemice descrise de Romulus Vulcănescu. Etnologul susţine că exista o tradiţie neolotică întâlnită în spaţiul carpato-danubiano-pontic prin care bărbaţii foloseau tatuaje războinice sau medicinale, utilizate pentru protecţie tot în războaie. Idoli neolitici care reprezentau o variantă de tatuaj folosit de femei
„Bărbaţii îşi tatuau întregul corp, mai ales faţa.[...] Bărbaţii se tatuau mai ales pentru practicarea magiei medicale şi războinice”, scria Romulus Vulcănescu în lucrarea sa „Mitologie română”. Femeile în schimb, conform aceloraşi tradiţii de sorginte neolitică, primitivă, dar probabil continuate până în primele secole după Hristos, îşi tatuau în special organele genitale. „Spre deosebire de bărbaţi care-şi tatuau întregul corp, femeile îşi tatuau numai părţile ce le scotea în evidenţă gracilitatea: pieptul, sânii, pubisul,fesele, coapsele şi pulpele”, scria Vulcănescu în aceeaşi lucrare.
Reputatul etnolog face precizarea că aceste obiceiuri neolitice s-au extins la triburie geto-dacice care le practicau, existând şi dovezi arheologice în acest sens. „Din cultura dacă se pot urmări resturi de tatuaj facial gravate pe cnemide de argint aurite, descoperite la Hagighiol, Constanţa”, adaugă Vulcănescu. În acest caz este vorba de mormântul princiar tumular, descoperit la Hagighiol, Constanţa. Mormântul are un bogat inventar; a aprţinut cel mai probabil unui războinic nobil geto-dac numit Cotys care a trăit în secolul al IV-lea. Pe cnemidele (apărători ale gambelor) descoperite în mormânt apare imaginea unui războinic tatuat facial.
Cum se tatuau dacii Despre tehnicile de tatuaj folosite de daci vorbesc tot autoritii antici. Pe de o parte ar fi vorba de ace înmuiate în culoare.Clearh din Soloi, un călător grec, spune că i-a văzut pe daci tatuându-se cu ace înroşite în foc şi culoare. Dyon Chrysostomos, în lucrarea sa „Discursuri”, vorbeşte despre tatuajul făcut de triburile trace, în special de femei cu fierul înroşit în foc, prin arderea sucesivă a pielii. Istoricii spun că de fapt ar fi vorba de aceleaşi ace înroşite în foc. „Din relatarea discipolului lui Aristotel aflăm că femeile sunt cele care se tatuează şi că modelele ornamentale, socotite podoabe, se realizează cu ace”, completează şi Horaţiu Crişan în cartea sa „Spiritualitatea geto-dacilor”.
Cât despre modelele folosite, nu se ştie mare lucru. Doar ceea ce reiese de pe cnemidele descoperite în Dobrogea, linii orizontale, acopereau obrazul războinicului, iar fruntea avea un complicat tatuaj floral. Romulus Vulcănescu, apelând la tradiţii vechi, precizează că în general bărbaţii preferau tatuaje totemice, animale protectoare, simboluri protectoare, care să-i protejeze în lutpă sau să le confere puteri magice. Femeile în schimb preferau tatuajul artistic, pentru înfrumuseţare. Două cnemide găsite în mormântul princiar de la Agighiol
Mircea Eliade vorbeşte în „De la Zalmoxis la Ghenghis Han” despre existenţa în societatea dacică a unor iniţiaţi „războinici-lup”, care aveau ca animal totemic lupul şi după încercări trecute în sălbăticie, aceştia împrumutau în luptă din comportamentul animalului care ”îi poseda”, în acest caz lupul. Se bănuieşte că şi aceşti războinici avea corpul acoperit cu tatuaje, dar care să-i apropie de lup, de animalul totemic care-i proteja. Istoricii bănuiesc că dacii au deprins obceiul tatuajului din timpuri imemoriale de la triburile care au locuit de-a lungul timpului în spaţiul carpato-danubiano-pontic, încă din neolitic. În acest sens sunt folosite simboluri totemice, animaliere şi vegetale. Dar şi de la populaţiile lângă care au locuit şi care practicau arta tatuajului pe scară largă. Printre aceştia ar fi celţii dar şi sciţii.
Există şi o legendă care arată că femeile dace au învăţat de la sciţi tatuajul. „Nevestele sciţilor au tatuat trupurile femeilor trace-ale acelor traci care locuiesc în vecinătate la vest şi nord-făcând un desen cu ace. De aceea, după mulţi ani, femeile trace care fuseseră batjocorite au şters urma nenorocirii lor într-un fel special gravând desene şi pe restul pielii, pentru ca semnul insultei şi al ruşinii ce se aflau pe ele, să fie socotit că intră în desenul ornamental“, scria în secolul IV îHR, grecul Clearh din Soloi. Totodată este posibil ca geto-dacii să fii împrumutat din felul de a se tatua al agatârşilor, triburi scitice care au ocupat o bună parte din zona Transilvaniei de astăzi în secolul al V lea. Aceştia obişnuia să se tatueze pe tot corpul, ca şi triburile picţilor din Scoţia de astăzi, cu pigmenţi de culoare albstră.
adevarul.ro
0 comentarii:
Speak up your mind
Tell us what you're thinking... !