Povestea de dragoste dintre Mircea Eliade şi Maitreyi este de departe una dintre cele mai impresionate din istorie, iar primul rând din povestea lor s-a scris în iarna anului 1930. Eliade avea doar 21 de ani, în 1928, atunci când a plecat spre India, unde avea să o întâlnească pe Maitreyi.
Proaspăt absolvent al Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti, Eliade era decis să studieze sanscrita şi yoga cu profesorul Surendranath Dasgupta. Chiar după primele întâlniri, între Mircea Eliade şi Dasgupta s-a format o legătură strânsă care avea să-l aducă pe român în casa în care locuia şi Maitreyi.
În luna ianuarie a anului 1930, Eliade s-a mutat acasă la Dasgupta, unde a cunoscut-o pe fiica cea mare a acestuia: Maitreyi Devi. Când a întâlnit-o prima dată, Eliade nu a fost deloc atras de Maitreyi, după cum povesteşte chiar el în romanul ce poartă numele femeii.
„Mi se părea urâtă ― cu ochii ei prea mari şi prea negri, cu buzele cărnoase şi răsfrânte, cu sânii puternici, de fecioară bengaleză crescută prea plin, ca un fruct trecut în copt. Când i-am fost prezentat şi şi-a adus palmele la frunte, să mă salute, i-am văzut deodată braţul întreg gol şi m-a lovit culoarea pielii: mată, brună, de un brun nemaiîntâlnit până atunci, s-ar fi spus de lut şi de ceară”.
Apoi, a început o perioadă în care cei doi îşi petreceau din ce în ce mai mult timp împreună. Mircea Eliade începuse să o înveţe franceză pe tânără Maitreyi, iar ea îl învăţa pe Eliade bengaleză. Uşor-uşor, fără să-şi dea seama, Eliade a început să ţină la Maitreyi, care zi de zi se îndrăgostea mai tare de el. „Cu tot ce putea separa o sensibilitate şi o cultură indiană de una occidentală, cu toate neîndemânările sau îndrăznelile noastre, dragostea a crescut şi s-a împlinit aşa cum îi era destinul”, nota Eliade în Memoriile sale.
Au trăit împreună clipe impresionante şi pentru că dragostea lor creştea cu fiecare zi, Mircea Eliade a decis s-o ceară în căsătorie pe Maitreyi. Cei doi s-au logodit pe malul unui lac, în cadrul unui ritual pe care Maitreyi îl pusese la punct cu mare grijă, după cum nota Eliade. Familia fetei nu era de acord cu această relaţie, întrucât Eliade şi Maitreyi făceau parte din două lumi total diferite şi imediat ce a aflat de legătura amoroasă a celor doi, tatăl fetei îl alungă pe Eliade din casa lor.
În ciuda dragostei care se născuse între cei doi, aceştia s-au despărţit şi s-au reîntâlnit zeci de ani mai târziu, când Maitreyi era deja în vârstă şi avea o familie împlinită.
Cum au apărut romanele celor doi În 1931, Eliade este nevoit să se întoarcă în România şi în 1933, pe când avea 26 de ani, publică romanul „Maitreyi“. Aici povesteşte cu lux de amănunte povestea de dragoste pe care a trăit-o cu frumoasa indiancă, pornind de la jurnalul zilnic pe care îl ţinea, de la scrisorile pe care le aveam şi de la o fotografie veche.
În anul 1971, Maitreyi Devi se întâlneşte cu sanscritologul român Sergiu. Al. George, cel care îi povesteşte despre romanul scris de Eliade care îi poartă numele. După 42 de ani de la ruputura dintre ea şi Mircea Eliade, Maitreyi publică un roman răspuns intitulat „Dragostea nu moare“. În primăvara anului 1973, în timp ce redacta deja „Dragostea nu moare”, Maitreyi îl vizitează la Chicago pe Eliade, acolo unde ajunge cu o delegaţie de iezuiţi. Se pare că întâlnirea a fost pusă la cele de un prieten comun.
Cele mai frumoase citate din cele două romane
„Cum te-aş putea eu pierde pe tine, când tu eşti soarele meu, când razele tale mă încălzesc pe acest drum de ţară? Cum să uit eu soarele?“ „Maitreyi“
„O fericire calmă şi în acelaşi timp şi violentă, în faţa căreia sufletul nu opunea nici o rezistenţă; o beatitudine a simţurilor care depăşea senzualitatea, ca şi cum ar fi participat la ea o fericire cerească, la o stare de Har. La început starea se susţinea numai din priviri. Apoi am început sa ne atingem mâinile, fără a ne despărţi totuşi, ochii. Strângeri barbare, mângâieri de devot“ „Maitreyi“
„Am fost un om moral, de aici mi se trag toate tragediile. Am iubit întotdeauna pe mai multe planuri, n-am ştiut să sacrific totul pentru un singur sâmbure de adevăr sau de viaţă, de aceea m-am lovit de toate pragurile şi m-au dus valurile cum au vrut“ „Maitreyi“
„Zac întrebându-mă de ce a distrus el această iubire, un dar al lui Dumnezeu. Şi ce dacă el trebuia să plece? Dacă am fi izbutit ca, în zece ani, să ne scriem câte o singură scrisoare, ar fi fost de ajuns. Cu această unică scrisoare, noi am fi trecut peste oceanele şi continentele care ne despărţeau şi am fi devenit "ardhanariswar". Cele două euri ale noastre ar fi redobândit desăvârşirea. Dar pot oare occidentalii să înţeleagă toate astea? Pentru ei, desăvârşirea iubirii are loc în pat. Totuşi, el ştia, cu siguranţă ştia. Mă pot vedea din nou pe mine însămi, în braţele lui, în chenarul uşii. El îmi şopteşte: Nu trupul tău, Amrita. Eu vreau să-ţi ating sufletul“ „Dragostea nu moare“
„Atunci am înţeles că nimic nu durează în suflet, că cea mai verificată încredere poate fi anulată de un singur gest, că cele mai sincere posesiuni nu dovedesc niciodată nimic, căci şi sinceritatea poate fi repetată, cu altul, cu alţii, că, în sfârşit, totul se uită sau se poate uita, căci fericirea şi încrederea adunată în atâtea luni de dragoste, în atâtea nopţi petrecute împreună, pieriseră acum ca prin miracol, şi nu supravieţuiseră în mine decât un întărâtat orgoliu şi o cumplită furie împotriva mea însumi“ „Dragostea nu moare“
„Dacă am fi izbutit ca, în zece ani, să ne scriem câte o singură scrisoare, ar fi fost de ajuns. Cu această unică scrisoare, noi am fi trecut peste toate oceanele şi continentele care ne despărţeau“ „Dragostea nu moare“
„Necazul este că nu poţi şterge nimic din ce s-a petrecut în viaţa ta. Tabloul rămâne aşa cum a fost pictat. În literatură, scriitorul poate să renunţe la porţiuni care nu sunt în armonie cu întregul, dar viaţa păstreaza totul, nimeni nu poate înlătura un singur rând măcar“ „Dragostea nu moare“
adevarul.ro
0 comentarii:
Speak up your mind
Tell us what you're thinking... !