Blogger Tips and TricksLatest Tips And TricksBlogger Tricks

Masacrul de la Katyn

miercuri, 3 iunie 2015

Vasili Mihailovici Blohin s-a născut la 7 ianuarie 1895 într-o familie ţărănească din oblastul sau districtul Vladimir, având o origine socială sănătoasă, după tiparele regimului comunist. Veteran al Primului Război Mondial, intră în 1921 în CEKA. Odată remarcat de Stalin, ajunge în mai puţin de şase ani la conducerea unităţii speciale cu sediul în închisoarea Lubianka din Moscova, unde amenajează în mod  clandestin camere speciale pentru execuţiile secrete ordonate de tovarăşul suprem. Unitatea sa organic integrată în CEKA, ulterior NKVD, avea un statut aparte, întrucât se subordona direct lui Stalin, în timp ce alte unităţi însărcinate cu asasinatele primeau ordine de la şeful din acel moment al NKVD, Yagoda, Ejov, Lavrenti Pavlovici Beria, ultimul şef stalinist al Comisariatului de Interne. În calitatea sa de călău-şef personal al lui Stalin, Blohin avea sarcina asigurării logisticii şi personalului necesar unei execuţii în masă speciale, în funcţie de circumstanţele momentului.

Membru de partid, primeşte ca răsplată a serviciilor sale de pe frontul de luptă pentru victoria socialismului unele dintre cele mai înalte ordine şi medalii sovietice:Ordinul Steaua Roşie, 1936; Ordinul Steagul Roşu decernat de două ori, în 1940 şi 1944; Ordinul Steagul Roşu al Muncii, decernat în 1943; Ordinul Lenin, decernat în 1945. Evidenţiat prin două ordine speciale ale CEKA drept lucrător de bază în organizaţie, cu ocazia celei de-a V-a şi a celei de-a XV-a aniversări a acesteia. Ordinul Steaua Roşie era un ordin cu un singur grad decernat pentru serviciu excepţional în apărarea URSS, pe timp de război şi pe timp de pace; Ordinul Steagul Roşu se decerna pentru eroism în luptă ori alte realizări excepţionale în decursul operaţiilor militare; Ordinul Lenin se decerna cetăţenilor URSS, unor oraşe, întreprinderi şi colective muncitoreşti, pentru servicii meritorii aduse statului sau armatei etc. Vasili Blohin funcţionar al morţii regimului comunist sovietic, a demonstrat în decursul desfăşurării serviciului său militar mult devotament, multă imaginaţie şi stăpânire de sine şi, din acest motiv, merită din partea istoriei titlul de principal călău al lui Stalin.

Una dintre cele mai cunoscute lovituri ale lui Vasili Mihailovici Blohin e Masacrul de la Katyn, o acţiune planificată de Stalin cu scopul lichidării posibililor opoziţionişti din rândurile armatei poloneze la transformarea ţării lor într-un satelit al URSS. Masacrul are loc în contextul în care, în urma aplicării Pactului sovieto-german din 23 august 1939, Polonia e împărţită manu militari între cele două puteri semnatare ale documentului, sovieticii intrând în estul polonez la 17 septembrie 1939, la 16 zile de la declanşarea atacului german. Strivită de cleştele aliat, armata poloneză intră în derută şi astfel, în scurtă vreme, o mulţime de prizonieri ajung în ghearele sovieto-germane. Circa 240.000 de prizonieri de război polonezi ajung în mâinile sovieticilor, dar pentru că armata sovietică nu dispunea de provizii suficiente pentru hrănirea lor, sunt propuşi pentru eliberare prizonierii bieloruşi şi ucraineni din armata poloneză, doar că Lev Mekhlis, comisar politic în armată, refuză.

Mareşalul Kliment Voroşilov, şeful de atunci al trupelor sovietice, predă prizonierii Comisarului Afacerilor Interne, Lavrent Pavlovici Beria, ce amenajează opt lagăre pentru aceştia, sub comanda lui Piotr Karpovici Sopryiunenko, general-maior NKVD, în vestul URSS, sub administrarea unui aşa-numit Directorat pentru prizonierii de război. Lagărele sunt amenajate în fostele mănăstiri Kozelsk, Starobelsk, Ostaşkov, Putivl, şi în câteva aziluri şi magazii dezafectate. Existenţa prizonierilor, strânşi ca sardelele în astfel de centre de detenţie improvizate era foarte precară, mii de prizonieri murind în fiecare zi. Drept urmare, Mekhlis întreprinde trierea prizonierilor şi-i pune în libertate pe toţi simpatizanţii comunişti. Apoi expediază în vestul Poloniei 43.000 de prizonieri, originari din acea regiune acum ocupată de nemţi, 25.000 de soldaţi şi subofiţeri sunt trimişi ca salahori la construcţia de drumuri în zona Carpaţilor, pe noua graniţă sovieto-germană, iar 11.000 sunt trimişi în Donbas, regiunea carboniferă a Ucrainei, să muncească în minele de acolo. Apoi sunt eliberaţi evreii şi astfel rămân în lagăre doar cei suspectaţi politic pentru sovietici, reprezentanţii elitei intelectuale poloneze, ai clerului militar catolic şi Rabinul Şef al armatei poloneze.

Elita intelectuală înrolată în armata poloneză ca ofiţeri de rezervă, jurnalişti, profesori universitari, artişti, ingineri, medici şi alte profesiuni intelectuale, a fost o problemă constantă pentru NKVD, pentru că, faţă de oamenii pe care îi arestau în mod curent, aceştia îşi cunoşteau perfect drepturile şi îndatoririle, stipulate în Convenţia de la Geneva, partea privitoare la tratamentul prizonierilor de război. Un decret, emanat de Sovietul Suprem al URSS prevedea elemente similare, dar acesta era doar o pastişă ce deloc nu intra în calculele prizonierilor de război polonezi. Printre aviatorii capturaţi se remarca, de asemenea, şi o aviatoare, celebră în Polonia, Janina Lewandowska.

Diferenţă de tratament pentru prizonierii polonezi

Prizonierii capturaţi de sovietici au fost, iniţial, deposedaţi de ceasurile de la mână şi de alte bunuri personale, de ofiţerii sovietici, în timp ce prizonierii care se aflau în custodia germanilor şi-au putut păstra toate bunurile personale. Germanii nu au deportat, în niciun caz, familiile militarilor polonezi aflaţi în prizonierat, sovieticii, dimpotrivă, au deportat o parte dintre acestea înainte de asasinatele de la Katyn. Polonezii capturaţi de germani puteau să scrie familiei o dată pe lună, şi puteau primi pachete din partea acesteia; izolarea polonezilor capturaţi de sovietici e, întotdeauna, completă. Din Siberia şi Kazahstan, unde erau deportate pentru 10 ani, familiile celor care se aflau în captivitatea sovietică asaltează cu scrisori şi memorii Biroul Politic, Sovietul Suprem, NKVD-ul, secretariatul lui Stalin, pentru a primi veşti de la cei internaţi. Pe de altă parte, aceştia protestează cu vehemenţă contra condiţiilor de detenţie, astfel încât NKVD-ul operează arestări printre ei pentru că, în baza Codului Penal al URSS, depun activitate antisovietică, le confiscă zloţii şi cărţile de joc, dar le sunt, în schimb, oferite jocuri de şah, şi îi inundă cu propagandă sovietică pentru polonezi antinaţională.

În ianuarie 1940 în lagărul de la Ostaşkov, Beria impune măsura fotografierii tuturor celor internaţi, pentru trimiterea lor în judecată, conform Codului Penal al URSS, pentru luptă contra mişcării comuniste internaţionale, iar în februarie, măsura e extinsă şi la alte lagăre, după ce o vreme toate gradele mari poloneze, de la locotenent-colonel la general, au fost cazate în spaţii superioare calitativ şi hrănite mai bine. Odată condamnaţi în bloc, toţi cei internaţi atunci, adică în jur de 140.000 de persoane, urmau deportarea lor pe Kolîma, în Siberia, zonă polară cu mine de plumb şi de aur, unde urma exterminarea lor prin muncă. Totuşi, paharul răbdării NKVD se umpluse.

Soprunyenko, şeful celor opt lagăre de prizonieri, excedat de sarcinile administrative încredinţate, şi convins că după internarea unui contingent masiv de prizonieri de pe noul front finlandezo-sovietic, în aceleaşi lagăre, situaţia nu va mai putea fi controlată, propune descongestionarea lor, razgruska, prin eliberarea bătrânilor, invalizilor şi a comuniştilor, şi împuşcarea ofiţerilor de informaţii şi de grăniceri. Beria respinge această propunere, iar la 5 martie 1940 îi scrie lui Stalin o misivă în care prizonierii sunt caracterizaţi ca duşmani înrăiţi ai URSS, şi că îşi doresc eliberarea numai pentru a lupta contra ei. Din acest motiv el propune împuşcarea a 14.700 de internaţi aflaţi în trei lagăre şi 11.000 de deţinuţi politici polonezi din închisori, 25.700 de indivizi în total. Pentru urgentarea operaţiei, aceştia nu trebuiau informaţi asupra acuzaţiilor aduse sau a sentinţei finale. Această propunere e, chiar în aceeaşi zi, discutată în cursul unei şedinţe a Biroului Politic (Politbiuro), şi e acceptată. Stalin e primul care semnează ordinul, urmat de Molotov, Voroşilov şi Mikoyan; ceilalţi membri, Kaganovici şi Kalinin, îşi dau acordul telefonic. Motivele unei astfel de hotărâri sălbatice nu sunt cunoscute pe deplin. Este posibil să fi fost legate atât de ancestrala ură existentă între polonezi şi ruşi, cât şi de răzbunarea pentru marea înfrângere suferită de Armata Roşie în 1920 din partea armatei poloneze.



Au fost totuşi cruţaţi generalii polonezi Wladyslaw Anders, Zygmunt Berling şi Jarzy Wolkowicky, alături de 600 de ofiţeri inferiori în eventualitatea unui război cu Reich-ul, la intervenţia expresă a înaltului funcţionar sovietic Sudoplatov; alţi 50 de polonezi civili binecunoscuţi în plan mondial, ca impresionistul Josef Czapski, salvat de către Mussolini, şi Waclaw Komarnicki, ajuns ministru de Justiţie în guvernul polonez în exil de la Londra. O altă persoană care a supravieţuit a fost expertul în economia germană Stanislaw Swaniewicz, datorită în primul rând profesiei sale; ulterior, a fost un martor credibil, dar neauzit din raţiuni politice, al crimelor de la Katyn.

Asasinatele de la Katyn sunt organizate de către o troică NKVD formată din Bogdan Kobulov, Merkulov şi Baştakov. Primul planifică acţiunea timp de o săptămână, şi Merkulov şi Baştakov sunt în mod activ implicaţi în întocmirea documentelor de identitate cu sentinţele celor 22.000 de ofiţeri polonezi, meniţi a fi împuşcaţi. Pentru transportul prizonierilor în pădurea Katyn (regiunea Smolensk), Solomon Milştein, şeful căilor ferate, om de încredere al lui Lavrenti Beria, pune la dispoziţie garnituri de tren şi camioane. Familiile celor ce urmau să fie împuşcaţi trebuiau arestate şi deportate în Kazahstan pentru 10 ani; listele celor care urmau a fi lichidaţi au fost întocmite de Arkadi Gerţovski, fiindcă Sopryunenko, primul desemnat, negocia un schimb de prizonieri cu finlandezii. Pe lista finală a victimelor figurau 11 generali, 1 amiral, 77 de colonei, 541 de maiori, 1.441 de căpitani, 6.061 de locotenenţi şi alte grade, 18 capelani catolici, un rabin (Şef Rabinul armatei poloneze), printre alţii. Execuţiile au avut loc în afară de Katyn, la Mednoe şi Kalinin (Tver). La Katyn sunt împuşcaţi prizonierii din lagărul Kozelsk, la Tver se lichidează prizonierii din lagărul Ostaşkov, în timp ce prizonierii din lagărul Starobelsk sunt lichidaţi în închisoarea NKVD din Harkov şi îngropaţi la Piatykhaty.

Executaţi de sovietici cu pistoale germane

Sunt implicate în execuţii echipe speciale de la închisorile Lubianka şi Suhanovka sub comanda lui Vasili Mihailovici Blohin, echipat cu şorţ din piele, mănuşi din piele şi cască, pentru a nu fi mânjit de sângele victimelor; sunt folosite de Blohin mai multe pistolete Walther Model 2 25 PPK, de calibru 7,65 mm de fabricaţie germană, fiindcă era mult mai rezistent suprasolicitării decât un pistolet rusesc, şi avea un recul mai redus, ceea ce permitea economisirea de timp de către călău, care obosea mai greu decât în cazul folosirii unui pistolet cu un recul mai puternic.



Oamenii echipelor desemnate pentru execuţii erau, de asemenea, echipaţi cu pistolete germane Walther PPK, dar a fost folosit şi revolverul Nagant care provenea dintr-o veche comandă a armatei imperiale ruse în Belgia. Muniţia necesară e adusă odată cu oamenii şi echipamentul de Blohin de la Moscova pentru a nu exista accidente de parcurs în executarea operaţiunii. Astfel au putut sovieticii să afirme că execuţiile au fost realizate de nemţi. Ordinul final de execuţie, numărul 00485, este transmis la 4 aprilie 1940 de Stalin direct lui Beria. La 15 aprilie 1940, execuţiile sunt declanşate concomitent cu deportarea în masă a familiilor celor împuşcaţi, în Kazahstan.

O diversiune orchestrată cu atenţie a determinat pentru prizonierii deplasaţi la Katyn siguranţa că sunt transferaţi dintr-un loc de detenţie în altul, adică etapaţi, cum se spunea în NKVD. La destinaţie, prizonierii erau preluaţi cu dubele de echipele speciale, trimişi în pădure, luaţi unul câte unul din dube, şi ţinuţi de către doi NKVD-işti, în timp ce al treilea le lega mâinile la spate şi le petrecea un laţ în jurul gâtului, al cărui capăt era fixat de legăturile de la mâini. Al patrulea individ, venit cu Blohin, îl împuşca în ceafă pe prizonierul care cădea în faţă în şanţul pregătit dinainte. Blohin a asigurat escavatoarele care se cereau pentru săparea şanţurilor de la Katyn şi, după umplerea fiecărui şanţ în parte cu trupuri, unul dintre aceste escavatoare îl acoperea cu muntele de pământ alăturat şanţului, treptat spre a nu-l îngropa de viu pe soldatul care, cu ajutorul unei baionete fixată la o armă, verifica prin lovituri dacă toţi cei care zăceau stivuiţi în groapă sunt morţi.

La Kalinin (Tver) prizonierii sunt împuşcaţi în ceafă în închisoarea Ostaşkov, într-o zonă de execuţie amenajată după indicaţiile lui Blohin: într-o anticameră roşie, care era supranumită Camera Leninistă, o troică special desemnată verifica atent identitatea celor ce urmau să fie împuşcaţi, apoi acestora li se legau mâinile la spate şi erau trecuţi într-o a doua cameră, izolată fonic, şi împuşcaţi în ceafă sau în faţa unui perete căptuşit cu lemn şi saci din nisip, pentru amortizarea în mod eficient a şocului produs de sutele de gloanţe. Într-un perete se afla un robinet, era umplută rapid, pe jumătate, o găleată cu apă şi vărsată peste sângele de pe podeaua din ciment unde exista o scurgere către reţeaua de canal şi de apă a închisorii. Printr-o uşă dosnică împuşcatul e scos pe braţe pentru a fi aruncat în bena unui camion şi cărat la Mednoe, unde existau pregătite un şir de şanţuri similare celor de la Katyn. Aici împuşcaţii erau stivuiţi şi „prelucraţi” cu baioneta, după care se arunca un morman de pământ peste ei şi gropile se tasau, totul executat mecanic. La Mednoe au fost săpate între 24 şi 25 de şanţuri cu escavatoarele, fiecare având între 8 şi 10 metri lungime, cu o adâncime de trei metri, pentru ca între stratul de cadavre şi marginea gropii să poată fi aşternut suficient pământ pentru a fi uşurată ulterior tasarea acestuia şi ascunderea crimei. Şanţurile au fost săpate într-o zonă ce trebuia, în viitor, să primească vilele şefilor din NKVD. Locaţia a fost aleasă de Blohin.

La Katyn s-a operat după indicaţiile lui Blohin iar la Tver, sub directa îndrumare a acestuia. El a căutat să atingă o medie de 300 de execuţii pe noapte, adică 8.400 de execuţii în 28 de nopţi cât au durat la Tver asasinatele, ceea ce-l face a fi unul dintre cei mai eficienţi călăi din istoria sângeroasă a URSS. Dintre cele 8.400 de execuţii circa 7.000 au fost cu siguranţă înfăptuite cu mâna lui, prin urmare, doar 1.400 au fost împuşcaţi de ajutoarele sale. Pentru acest „record” în materie de execuţii într-un timp foarte scurt, Blohin e înregistrat în celebra Guiness Book of World Records ca unul dintre cei mai eficienţi călăi din lume, cu o medie de un împuşcat în ceafă la fiecare 3 minute. La Tver a fost sprijinit de un număr de 30 de auxiliari instruiţi de el, astfel încât viteza de execuţie să fie mult sporită. Alţi 3.000-4.000 de  prizonieri din temniţele din Ucraina şi Belarus au fost, după împuşcare, îngropaţi la Bykivnia şi Kurpaty. În afară de prizonieri au mai fost împuşcate între 1940-1941 o sumedenie de elemente „duşmănoase” care, în mare parte, proveneau din Ţările Baltice invadate de armata sovietică. La declanşarea invaziei din 22 iunie 1941 a Germaniei în URSS circa 60.000 de lituanieni erau pregătiţi de autorităţile NKVD pentru deportare în Kazahstan sau în alte locuri inospitaliere din Uniunea Sovietică. Fiindcă vorbitorii de limbi baltice erau insuficienţi în NKVD, şi fiindcă nu existau suficienţi activişti comunişti locali soluţia la care s-a recurs a fost fie arestarea şi împuşcarea, fie deportarea pentru pregătirea ţării de alipire la URSS. Cu toate pierderile, umane şi materiale, suferite de ţările baltice, activităţile antisovietice s-au derulat totuşi până în deceniul al şaselea al veacului trecut, când, în cele din urmă, au fost lichidate de NKVD.

În perioada masacrelor de la Katyn, Blohin şi ajutoarele lui au lucrat aproape fără pauză, apoi ca răsplată pentru munca depusă, toţi cei amestecaţi în execuţii au primit un salariu în plus de la Beria, şi o cantitate serioasă de vodcă. De 1 mai 1940, asasinatele au fost sistate, astfel încât să poată fi serbată Ziua  Muncii, dar noaptea lichidările erau reluate cu şi mai multă furie. Zilnic, liste cu numărul celor lichidaţi în diferite locuri de pe teritoriul URSS erau transmise telegrafic la Moscova lui Merkulov, responsabilul cu primirea, centralizarea şi prelucrarea datelor privitoare la execuţii. Astfel, în decurs de circa o lună, o bună parte din conducerea militară a Poloniei libere a fost nimicită.

După 1941, Stalin şi-a dat seama c-a făcut o „greşeală” prin împuşcarea ofiţerimii poloneze la Katyn, dar, surprinzător pentru el, n-a căutat un ţap ispăşitor, astfel încât Voroşilov, Beria, Merkulov, Bogdan Korbulov şi Vasili Blohin şi-au văzut fără probleme de treburi. Ulterior, Beria, Korbulov şi Vsevolod Merkulov sunt arestaţi, judecaţi şi împuşcaţi de Hruşciov în cursul destalinizării, dar stahanovistul asasinatelor în masă, Blohin, eliberat de Beria din toate funcţiile sale în 1952, le supravieţuieşte.

Blohin este pensionat forţat în 1952 de Beria, care totuşi nu încetează să laude meritele deosebite ale protejatului lui Stalin. Primeşte pensia corespunzătoare gradului său de general-maior, alături de un mic supliment ca răsplată a serviciilor aduse statului sovietic. Spre deosebire de Beria, de Korbulov sau de Merkulov, nu este împuşcat în contextul destalinizării hruşcioviste, ci lăsat să cadă în uitare. La data de 3 februarie 1955 e înregistrat decesul său prin sinucidere, pe fondul unui alcoolism exacerbat – o moarte foarte suspectă, pentru un individ care ştia prea multe, un singuratic fără soţie şi copii, pentru care sunt date că slujirea ţării şi a lui Stalin au fost sigura certitudine în viaţă.

Sinuciderea suspectă a lui Blohin ca şi execuţia complicilor săi Beria, Korbulov şi Merkulov, este o schimbare a modului de acţiune a NKVD – care astfel o rupea cu trecutul. Dacă Stalin controla în mod absolut NKVD-ul, urmaşul lui Stalin, Hruşciov, este în mod unilateral controlat de acesta, debarcându-l fără drept de apel când îi vor cere interesele. După Stalin, conducătorul absolut al URSS va fi ori un emanat al serviciilor speciale, ori o marionetă a lor.
Share this article :

0 comentarii:

Speak up your mind

Tell us what you're thinking... !

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Blogger Tips and TricksLatest Tips And TricksBlogger Tricks

Alte articole interesante :

 
Support : Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2015. Mistere.Enigme.Curiozitati. Armata celor 12 maimute - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Inspired by Omae
Proudly powered by Blogger