Blogger Tips and TricksLatest Tips And TricksBlogger Tricks

Incredibilele mistere adapostite de Lacul Titicaca

miercuri, 3 iunie 2015

Lacul Titicaca este cel mai înalt din lume şi totodată unul dintre cele mai misterioase locuri de pe glob. Conform mitologiei incaşe, acesta ar fi matricea de unde a apărut lumea, leagănul legendarilor fii ai Soarelui.

Aflat la graniţa dintre Peru şi Bolivia, această mare interioară se întinde pe un platou arid situat la 4000 de metri altitudine, înconjurat de vârfurile munţilor Anzi. Un lac ca oricare altul, ai spune, între numeroasele ochiuri de apă prezente în munţi. Dar nu este aşa. O brumă de mister pluteşte la suprafaţa sa, un voal de legende îi acoperă insulele şi malurile. Conform tradiţiilor locale, care se pierd în negura timpului, acest lac ar fi punctul de ancorare al unor zei primordiali, pogorâţi din cer în nave astrale, mormântul unor comori fabuloase şi al unor oraşe dispărute în adânc. Ba, mai mult, se spune, ascunzătoarea unor vizitatori veniţi din spaţiu.

Originile geologice ale acestui lac au făcut să curgă valuri de cerneală şi au dat naştere la nenumărate ipoteze controversate. „Lacul misterelor”, după cum l-a numit comandantul Cousteau, se întinde pe 200 de kilometri lungime şi peste 60 lăţime, având o apă sălcie, lucru foarte ciudat la această altitudine. Geografia sa este complexă: istmuri, peninsule şi chiar insule plutitoare, formate din trestie, pe care trăiesc peste 2000 de localnici. Mai mult, pe fundul său au fost descoperite cochilii ale unor animale marine, ceea ce i-a făcut pe unii cercetători să afirme că lacul Titicaca a făcut la un moment dat parte din Oceanul Pacific şi a fost propulsat la această altitu-dine cu mii de ani în urmă, prin înălţarea geologică a Munţilor Anzi.

Sau să fie cumva rezultatul unei bruşte topiri a gheţarilor andini, acum 10.000 de ani? Sau cel al unui diluviu catastrofic despre care vorbesc legendele locale, precum şi textele străvechi din întreaga lume? Este clar că în trecut lacul a fost mult mai vast, pentru că fostele sale maluri se întind în straturi geologice la 60 de metri mai sus decât nivelul său actual. Drept mărturie stau, de asemeni, vastele cheiuri portuare descoperite lângă ruinele oraşului misterios din Tiahuanaco, situat la 25 de kilometri de malurile lacului Titicaca. Dar care este oare povestea adevărată a ruinelor descoperite de curând pe fundul lacului? Ce semnificaţie au legendele asociate cu dispariţia dramatică a oraşelor antice?

Într-o zi, în vremuri neştiute, a apărut de nu se ştie unde cel care a creat lumea, soarele, luna şi stelele. Şi acolo, pe o insulă sacră a lacului Titicaca, cunoscută mai târziu drept „Insula Soarelui”, el a făcut din lut primul om, sub forma unui gigant, ale cărui efigii teribile bântuie în continuare împrejurimile din Tiahuanaco. Acest zeu creator poartă numele temut şi respectat de „Viracocha”, numit astfel de către incaşi, ultimii sosiţi pe malul lacului. Se mai spune că zeul nu a fost mulţumit de prima sa creaţie şi că a măturat, pur şi simplu, uriaşii greoi pe care i-a făcut la început şi a modelat mai apoi, din noroiul lacului, primele fiinţe adevărate: oamenii.



Dar cine este acest Viracocha pe care misionarii spanioli s-au chinuit aşa de mult să îl scoată din memoria popoarelor andine? Enigmatica sa efigie ornează celebra „Poartă a Soarelui”. El mai este cunoscut şi sub numele de Viracocha Kon Tiki şi este însoţit de nenumărate alte divinităţi, atât masculine cât şi feminine. După ce şi-a distrus de patru ori creaţia, pe care a considerat-o imperfectă, cu inundaţii cumplite şi incendii, Viracocha a reuşit până la urmă să creeze cuplul primordial: „Manco Capac şi Mamma Oello”, venerat şi în prezent de către locuitorii insulelor lacului.
Există foarte multe ipoteze în legătură cu originea lui Viracocha.

 Dar toate sunt de acord că este vorba despre un zeu venit din alte părţi. Viracocha este de multe ori descris având barbă şi pielea albă. Se spune chiar că a lăsat în urma sa o descendenţă aparte şi unii andini ce locuiesc pe insule sunt mai înalţi ca vecinii lor şi au pielea mai deschisă la culoare. În plus, conform cronicilor incaşe, urmaşii lui Viracocha, numiţii „aymaras”, care s-au stabilit pe Insula Soarelui, erau numiţi şi „oamenii-condor”, pentru că puteau zbura.

Dacă dăm crezare legendelor locale culese de către cronicarii spanioli încă din secolul al XVI-lea, oraşul „oamenilor-condor” s-ar afla, astăzi, pe fundul lacului. Indienii care locuiesc pe insulele din Titicaca ştiu că drumul care porneşte de pe mal şi se scufundă în lac, ajungând până pe fundul său, duce la un uriaş palat scufundat şi el, şi la multe alte ruine. Mulţi dintre bătrânii ce locuiesc în satele de pe malul lacului, în majoritatea lor centenari, mărturisesc că, în timpul unor secete cumplite, au văzut apele lacului secând aşa de tare, încât a ieşit la suprafaţă un întreg oraş. Pentru ei, oraşul înghiţit este al unuia dintre „Zapanas”, regii oamenilor-zburători.

Legendele oraşului înghiţit, dar şi ale comorilor fabuloase despre care se spune că sunt ascunse undeva pe fundul lacului Titicaca, au atras mulţi aventurieri dornici să se îmbogăţească, dar şi câţiva cercetători foarte importanţi. Astfel, comandantul Cousteau a întreprins o expediţie submarină, pentru a studia fundul lacului, dar se pare că nu a căutat în locul în care trebuia, pentru că nu a găsit nimic. Totuşi, el a declarat că: „Este posibil ca astfel de ruine să existe, îngropate sub stratul de noroi de pe fundul lacului, ce are o grosime de 30-40 de metri şi care creşte continuu datorită aluviunilor din munţi”.

În cea de-a doua jumătate a secolului XX, au avut loc mai multe tentative de explorare a fundului lacului Titicaca. În 1956, Mardoff, un scufundător finanţat de un bolivian bogat, a încercat să descopere aurul incaşilor din străfundul apelor. Ţinta căutărilor o reprezenta mai ales imensul lanţ de aur al regelui Huascar, măsurând peste 200 de metri lungime, care a fost scufundat în lac pentru a scăpa de lăcomia spaniolilor.

 Dar scafandrul l-a căutat degeaba, deşi poveştile locale îi certifică existenţa, furnizând amănunte concrete: ele spun cum a fost construită special o barcă imensă, cu care lanţul uriaş a fost transportat până în mijlocul lacului. Mardoff s-a scufundat de sute de ori, dar nu a descoperit absolut nimic. Un fapt normal după opinia specialiştilor, pentru că, dacă există cu adevărat, aurul incaşilor ar trebui să fie îngropat sub straturile uriaşe de mâl depuse pe fundul lacului în prezent. Dar Mardoff a descoperit ceva ce nu căuta: un oraş uriaş, odihnindu-se la 30 de metri adâncime sub ape, chiar la gura râului Escona, mascat de nişte alge uriaşe.

Ruinele imense sub apele lacului fuseseră semnalate încă din 1937, de către arheologii peruvieni şi de marinarii ce navigau pe lac. Alte observaţii ale unor călători străini şi ale unor scafandri amatori s-au adăugat numeroaselor poveşti ale indienilor obişnuiţi să navigheze pe apele lacului. Aceştia au văzut de mai multe ori, în perioadele de mare secetă, pereţi şi drumuri pavate desenându-se printre algele verzi. Fundul lacului pare să fie presărat de vestigii ale unei arhitecturi foarte vechi. Legendele pescarilor spun că aceste ruine sunt bântuite de fantomele unor fiinţe ciudate, care îi trag la fundul apei pe navigatorii rătăciţi.

Coordonat de către savantul rus Igor Malinowski, un scufundător argentinian pe nume Ramon Avellaneda a explorat la rândul său apele lacului. Expediţia a fost un succes, pentru că el a descoperit un drum pietruit, ce se întinde pe câteva sute de metri, paralel cu coasta, cât şi un ansamblu complex de ziduri megalitice, pe care cercetătorii au reuşit să le filmeze. O explorare mai recentă, întreprinsă de către un cercetător bolivian, Eduardo Pareja, în octombrie 2010, a detectat o vastă structură arhitecturală, lungă de 200 de metri şi lată de 40, ce ar putea fi vestigiile unui templu sau ale unui palat. În prezent, se pregătesc investiţii importante pentru a studia mai îndeaproape aceste ruine care sunt o probă indubitabilă despre existenţa unui mare oraş scufundat în urmă cu milenii.



Când comandantul Cousteau a apărut pe apele lacului Titicaca cu celebrele sale batiscafuri, locuitorii insulelor au început, dintr-o dată, să-şi amintească despre alte obiecte asemănătoare pe care le-au văzut deasupra lacului şi a Anzilor Cordilieri. Într-adevăr, în perioada respectivă, fuseseră observate foarte multe obiecte zburătoare deasupra regiunii. Indienii spun că au văzut „discos voladores” pe cerul Anzilor…

Fiind analfabeţi, nu se presupune că au fost influenţaţi de ceea ce s-a scris în ziare. Aceste apariţii repetate au fost, într-adevăr, subiect de prima pagină pentru toate cotidienele epocii. Unii dintre ufologi cred chiar că Anzii sunt una dintre bazele favorite ale vizitatorilor veniţi din spaţiu. O expediţie chiliană a descoperit la sfârşitul anilor 60 două mari platforme circulare, pavate fiecare cu 263 de blocuri de piatră imense, cântărind 10 tone, tăiate în lavă şi ajustate cu o precizie incredibilă. Expediţia a trebuit să se lupte patru zile cu o furtună de zăpadă pentru a ajunge în această zonă, aflată la 3200 de metri altitudine, faţă în faţă cu vulcanul Descabezado Grande. Dar ceea ce i-a intrigat cel mai tare pe membrii expediţiei au fost urmele negre, radioactive, descoperite la suprafaţa acestor arii.

Localnicii indieni spun că aceste platforme ar ascunde baze subterane, de unde, uneori, se aud zgomote ciudate şi se văd lumini stranii. Ei fac o legătură directă între aceste platforme şi „discos voladores”, discurile zburătoare care aterizează şi se ridică de pe acele platforme strălucind precum soarele. Ei mai spun că strămoşii lor povesteau frecvent despre aceste obiecte zburătoare, care aterizau chiar şi pe vulcani. În orice caz, aceste baze nu par să fie recente. În depărtare, pe coasta muntelui, se deschide o grotă vastă, chiar la 1500 de metri altitudine. Indienii spun că ea comunică direct cu o altă platformă situată în apropiere de Titicaca.

„Poarta Soarelui” este un imens monolit de andezit vulcanic, cântărind peste 12 tone, măsurând 4 metri pe 3. El se înalţă izolat şi solitar, nefiind inclus în nici o structură arhitecturală, neconducând la nici un alt palat sau sanctuar, deschizându-se, pur şi simplu, spre infinitul regiunii Altiplano. Poarta de piatră este brăzdată de nişte litere foarte ciudate. Unii cercetători, precum ruşii Jikov şi Kazanţev, văd în ele un calendar venusian vechi de peste 15.000 de ani. În centrul frontispiciului se află un personaj ciudat, care este identificat de mulţi drept Viracocha, zeul civilizator, care a creat primii oameni pe o insulă a lacului Titicaca. Acele litere stranii ar putea fi astfel un calendar secret, ce previne umanitatea despre cataclismele ce vor urma, la fel ca şi celebrul calendar mayaş. Toate presupunerile rămân posibile atâta timp cât scrierea nu a fost dezlegată.

Arheologul Kaufmann Doig crede că sub Poarta Soarelui se ascunde o uriaşă sală subterană. Să fie vorba despre un mormânt? Un sanctuar? Jefuitorii de morminte care au devastat situl timp de mai multe secole poate că l-au descoperit deja şi l-au golit de bogăţii. Ceea ce se ştie cu siguranţă este că existau reţele complexe de canalizare şi subterane ce mergeau spre insulele sacre, spre lac. Mulţi căutători de aur s-au pierdut acolo, unii dintrei ei au murit, iar alţii au ieşit din labirint după zile şi zile de rătăcire, pe jumătate nebuni. Se spune chiar că unele dintre aceste nenumărate subterane duc la nişte săli imense şi că întreaga reţea s-ar întinde până la Cuzco, aflat la 400 de kilometri distanţă. Spaniolii au blocat cele mai multe din intrările în acest labirint, cele foarte puţine care au rămas fiind cunoscute doar de către indieni.

 Legendele transcrise şi comentate de către cronicarii spanioli vorbesc despre cranii imense, exhumate, dotate cu dinţi mari. Alte tradiţii descriu uriaşi cu pielea albă şi cu barba mare şi roşie. Să fie vorba despre vikingi? Jacques de la Maya, scriitor şi radiestezist, pretinde că vikingii s-au infiltrat până în America de Sud şi au dat naştere la casta regală a primilor incaşi. Alţi arheologi şi cercetători afirmă că ar fi vorba despre opera atlanţilor, pentru că principiile arhitectonice sunt identice: utilizarea unor blocuri enorme de piatră pentru ridicarea sanctuarelor, despre care nici astăzi nu se ştie exact cum au fost duse la faţa locului. La fel s-a întâmplat şi la Stonehenge, în cazul templelor din Malta, al teraselor de la Baalbek, al sanctuarului din Turcia, de la Kobekli Tape, cu o vechime de peste 12.000 de ani. La fel sunt şi unele temple din Egipt, din apropierea Sfinxului, ce par mult mai vechi decât piramidele construite de către faraoni. Oare Tiahuanaco face parte din aceeaşi civilizaţie antedi-luviană, uitată şi înghiţită de potopul teribil de care vorbesc textele sacre?

Sursa: http://www.formula-as.ro/2013/1052/enigme-16/misterele-lacului-titicaca-15967
Share this article :

0 comentarii:

Speak up your mind

Tell us what you're thinking... !

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Blogger Tips and TricksLatest Tips And TricksBlogger Tricks

Alte articole interesante :

 
Support : Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2015. Mistere.Enigme.Curiozitati. Armata celor 12 maimute - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Inspired by Omae
Proudly powered by Blogger