Muntele Kailash, poarte de intrare in Şambala

 În zona îndepărtată a platoului tibetan, la graniţa dintre Nepal şi China, de unde izvorăsc cele mai lungi râuri din Asia, străjuit de lacuri adânci, se înalţă, misterios, masivul Kailash. Considerat sacru în religiile popoarelor asiatice, el este socotit poarta de intrare către Şambala, tărâmul nevăzut al marilor înţelepţi. Potrivit unor ipoteze moderne, muntele ar fi o piramidă construită în urmă cu mii de ani de către civilizaţii nepământene. Între poziţia geografică a construcţiei piramidale şi cea a altor locuri misterioase de pe planetă există o simetrie uluitoare. Se spune că aici s-ar ascunde tainele de nepătruns ale Planetei. Poate că tocmai pentru a ocroti aceste secrete, muntele Kailash nu permite oamenilor să fie cucerit -

"Niciunui muritor nu i se va permite vreodată să păşească pe culmea muntelui Kailash, acolo unde, printre nori, se află lăcaşul zeilor. Cel care va în­drăzni să pornească către vârful Muntelui sfânt şi va vedea chipurile zeilor va fi pedepsit cu moartea!" - glăsuiesc mai toate scrierile străvechi tibetane. Cu toate astea, în ultimele decenii, mai multe echipe de alpinişti, nesocotind acest avertisment, au purces pe munte, în încercarea temerară de a cuceri unul dintre cele mai misterioase masive ale lumii. Pare de necre­zut, dar toţi cei care au pornit în ascensiune s-au con­frun­tat cu schimbări bruşte de vreme, au întâmpinat pe traseu obstacole aproape imposibil de trecut, au trăit experienţe misterioase, toate aceste fenomene inexplicabile determinându-i pe aventurieri să facă cale în­toarsă.

În anii '20 ai secolului tre­cut, alpiniştii britanici Hugh Ruttledge şi R. C. Wilson au re­alizat prima expediţie pe mun­tele Kailash, fiecare pornind pe un traseu diferit. Ruttledge era convins că va putea urca înspre vârf de pe latura nordică a ma­sivului, însă oda­tă ajuns la poa­le, a descoperit dezamăgit că varian­ta aleasă era extrem de grea. Cu toate astea şi în ciu­da condiţiilor meteo nefavorabile, alpinistul şi-a conti­nuat traseul către est şi, într-un final, a găsit o cale de acces către culmea muntelui. Se făcuse însă mult prea târziu, temperatura scă­zuse neaşteptat pentru acea perioadă a anului, orizontul se acoperise de pâcle, şi Ruttledge a fost forţat să se întoarcă la bază.

Cu aceeaşi experienţă meteo stranie s-a confruntat şi colonelul Wilson, care pornise pe partea opusă a masivului, cea de sud-vest. Tocmai când descoperise un traseu accesibil către piscul muntelui, ninsori abun­dente au început să cadă, făcând ascensiunea imposibilă.

Câţiva ani mai târziu, geologul şi alpinistul aus­tralian Herbert Tichy cerea permisiunea liderului regional să escaladeze muntele. Se spune că acesta l-ar fi refuzat, spunându-i: "Numai un om absolut fără de păcat ar putea urca pe muntele Kailash. Iar un ase­menea om nu există pe Pământ! Pentru fiece muritor, pereţii muntelui sunt ca de cristal; ar trebui să zbori până sus, pentru a-i putea atinge piscul."

În anul 1980, guvernul chinez i-a oferit celebrului Reinhold Messner, supranumit "alpinistul cu două inimi", oportunitatea de a porni în ascensiune pentru cucerirea vârfului Kailash. Din motive necunoscute, Messner a abandonat ideea în ultimul moment. Se spune că germanul şi-ar fi schimbat decizia, avertizat fiind că această tentativă ar putea avea asupra lui consecinţe nefaste. Tot în anii '80, un grup de turişti americani s-au aventurat în escaladarea muntelui de necucerit. Total nepregătiţi fizic şi prost echipaţi, şi încercarea lor s-a soldat cu un eşec. Dar finalul avea să vină câţiva ani mai târziu, când, potrivit legendelor locale, alpiniştii ame­ricani, în vârstă de aproximativ 30 de ani, ar fi îm­bătrânit peste noapte. Unghiile le crescuseră nefiresc de mult, iar părul le albise în două săptă­mâni!

Deşi fenomenul scurgerii mai rapide a tim­pului a fost studiat de mai mulţi cercetători, nu s-a putut încă oferi nicio explicaţie ştiin­ţi­fică. Singura lămurire se regăseşte tot în scri­erile ti­betane, în care se spune că muntele este protejat de for­ţe superioare, care au pu­terea de a modifica rea­litatea şi timpul. În acest con­text, nu putem să nu ne întrebăm dacă aceste le­gende nu au cumva un sâmbure de adevăr! Alt­fel, cum s-ar putea explica mărturiile a zeci de oa­meni care povestesc că în apropierea muntelui au sim­ţit energii puternice şi au avut trăiri misterioase? "Sunt alpinist experimentat, am realizat zeci de expediţii pe crestele Munţilor Himalaya, dar ceea ce am trăit în ascensiunea pe acest munte depăşeşte în­ţelegerea mea", povestea alpinistul rus Serghei Cis­tia­kov, în anul 2007, după incursiunea, de asemenea nereuşită, pe muntele Kailash.

"Când ne-am apropiat de poalele masivului, ini­ma îmi bătea cu putere. Aveam în faţa ochilor muntele sacru, muntele despre care se spune că nu poate fi învins. Mă simţeam nevolnic în faţa măreţiei lui şi mi-era teamă că voi fi şi eu, ca şi predecesorii mei, în­frânt de magia lui. După ce am început ascen­siunea, atât eu, cât şi alţi membri ai echipei noastre, am în­ceput să ne plângem de dureri de cap puternice. Ne-am gândit că acestea au fost provocate de lipsa de oxi­gen, dat fiind faptul că ne aflam deja la o alti­tudine destul de ridicată.

Câteva ore mai târziu, sen­zaţiile stranii s-au intensificat. Aveam picioarele gre­le, ca de plumb, şi abia dacă le mai puteam târî. Mă simţeam extrem de vlăguit şi, deodată, am devenit subjugat de gândul că nu am ce căuta pe acest munte, că trebuie în mod obligatoriu să mă întorc! Deşi ideea era bine formulată în mintea mea, gura îmi era în­cleştată. Voiam cu orice preţ să le comunic cole­gilor mei decizia de a face cale întoarsă, dar eram complet neputincios. Imediat ce am început cobo­rârea, m-am simţit ca eliberat. Trupul mi s-a deten­sio­nat, muşchii s-au descătuşat, aveam impresia că păşesc ca în stare de imponderabilitate. O energie pu­ternică, binefăcătoare, m-a invadat. În ciuda eşe­cului, mă simţeam mai fericit ca niciodată!" - relata ulterior alpinistul.

Abia la câteva zile de la întoarcerea de pe munte, Serghei Cistiakov a aflat cu uluire că în folclorul local există o legendă care spune că duhurile muntelui trimit asupra omului care îndrăzneşte să păşească pe crestele sale amuţirea, încleştarea limbii. "Sunt ferm convins că avertismentele din scrierile tibetane nu sunt simple născociri şi că trăirile pe care zeci de alpinişti le-au experimen­tat de-a lungul anilor nu sunt doar coincidenţe! Există prea multe indicii care ne semnalează că aici se ascunde o taină al cărei înţeles, cel mai probabil, omul nu este încă pregătit să îl priceapă!"

Din timpuri străvechi, masivul a fost venerat de toate popoarele din Asia, fiind considerat sacru în patru religii: hinduism, budism, jainism şi şamanism. Conform miturilor cosmologice ale aces­tor religii, muntele Kailash reprezintă "Axis mundi", centrul Univer­su­lui, locul de naştere al întregii lumi şi liantul dintre Cer şi Pă­mânt. În hinduism, muntele Kailash este considerat a fi lăcaşul lui Şiva, zeul dis­trugerii, văzut ca o forţă pozitivă, căci în religia hindusă distrugerea este o urmare firească a creaţiei. În budism, aici locuieşte Buddha, iar în jainism, pe acest munte, Rishabha, creatorul religiei, a atins moksa, starea de iluminare şi eli­berare.

Conform unor teorii moderne, muntele Kailash ar fi gol în interior şi ar reprezenta poarta de intrare în Şambala, ţinutul de unde marii înţelepţii guvernează Lumea. Cel puţin aşa afirmă profesorul rus Ernst Muldaşev, medic oftalmolog, renumit în Rusia pentru incursiunile sale inedite din Tibet. În urmă cu câţiva ani,

Muldaşev, împreună cu mai mulţi specialişti în geologie, fizică şi speologie, au realizat o expediţie în Po­dişul Tibet în încercarea de a descifra tainele muntelui Kai­lash. Timp de câteva luni, ei au poposit la poalele masi­vului, au studiat şi cartografiat zona, au cules legende şi măr­turii unice despre fenomenele ce se petrec în jurul muntelui misterios. "Liniştea nopţii era adesea întretăiată de sunete stranii, care se auzeau din pântecele muntelui. Într-o noap­te, atât eu, cât şi colegii mei, am auzit foarte clar zgo­motul pro­dus de o cădere de pietre care, fără îndoială, ve­nea de undeva din interior. Sunt convins că muntele Kailash nu este o formaţiune geologică naturală, ci o piramidă realizată în vre­muri imemoriale în care stau ascunse taine nebă­nuite", povestea Ernst Muldaşev.

Oricât de fantezistă ar părea această presupunere, ea a fost confirmată de geologii care au studiat topo­grafia şi structura muntelui. Aceştia au adeverit că masivul are o formă pira­mi­dală şi, asemeni altor mari piramide ale lumii, are laturile orientate către cele patru puncte cardi­nale. Mai mult decât atât, conform ipotezei contro­ver­satului cercetător rus, altitudinea muntelui ar va­ria de la an la an, dar me­dia sa ar fi de 6666 de me­tri. Între altitudinea masi­vului, Polul Nord, Polul Sud, ansamblul neolitic misterios de la Stonehenge şi marile piramide din Egipt ar exista o corelaţie şi o similitudine uimitoare.

 Se pare că dis­tan­ţa dintre mun­tele Kailash şi monumentul de la Stonehenge ar fi de 6666 de kilometri. Aceeaşi cifră o reîntâlnim şi între Kailash şi Polul Nord, în timp ce până la Polul Sud sunt 13.332 de kilometri, adică dublul numărului iniţial. Numerologii susţin că 6666 este numărul care simbolizează Absolutul şi că acesta nu poate fi înci­frat întâmplător în enigma muntelui Kailash.
În ultimii ani, se vorbeşte tot mai des despre teoria conform căreia, în urmă cu milenii, Pământul ar fi fost vizitat de civilizaţii necunoscute, care şi-ar fi lăsat puternic amprenta în istoria omenirii. Se pre­supune că ansamblurile misterioase ale lumii, cum ar fi monumentul de la Stonehenge, piramidele din Egipt sau cele din America de Sud ar fi fost construite sub supravegherea şi la indicaţiile acestor civilizaţii nepământene.

Ernst Muldaşev susţine că piramida din platoul Tibetului se află în centrul acestor edifi­cii, cu care este interconectată prin tuneluri sub­te­rane imen­se. "Poate că Şiva, Tirthankara Rishabha sau alţi zei des­pre care tibetanii cred cu tărie că trăiesc în inima muntelui Kailash nu au fost decât fiinţe de pe alte pla­nete care deţineau tehnologia ne­cesară pentru a construi astfel de struc­turi impre­sionante."

Nu departe de poalele muntelui Kailash se găsesc două lacuri, pe cât de spectacu­loase, pe atât de neo­biş­nuite: Manasarobar - a cărui apă se spune că este tămăduitoare, şi Rakshastal, lacul cu "apă moartă". Cele do­uă întinderi de apă par a străjui muntele Kailash, formând împreună un tablou im­presionant şi, în acelaşi timp, enigmatic. Manasarobar, numit şi "La­cul Vieţii", re­prezintă în tradiţia hindusă perso­ni­fi­carea purităţii. Se spune că cel ce bea fie şi o înghi­ţitură din "apa vie" a lacului va fi purificat de toate păcatele săvâr­şite pe parcursul întregului şir al reîncarnărilor sale. Mii de pelerini din întreaga lume vin aici să se "spe­le de păcate" şi să soarbă din elixi­rul care, du­pă moarte, îi va purta în împărăţia Zeului Şiva.

În dreapta lacului, despărţit doar de o limbă de pă­­mânt de acesta, se întinde Lacul Rakshastal, de­nu­mi­re care în limba sanscrită înseamnă "Lacul Dia­vo­lului". Apele sale sunt complet diferite de cele ale "vecinului" său, popoarele băştinaşe consi­de­rându-le a fi vătămătoare pentru trup şi suflet. Paradoxal, în timp ce apa Lacului Manasarobar este dulce şi lim­pede precum cristalul, apele Lacu­lui Rakshastal sunt sărate şi mereu învolburate.

Indiferent de anotimp, "Lacul Diavolului" este me­reu înnegurat de furtuni, pe când la doar câţiva ki­lometri, pe luciul apei Lacului Ma­na­sarobar strălu­ceş­te, în toată mă­reţia sa, soarele!
Poate că va trece vremea şi enigmele care în­văluie în­trea­ga re­giune a Muntelui Kailash îşi vor dez­vălui tai­nele. Poate că a­tunci va putea fi pătruns şi înţele­sul vechilor scrieri ale marilor în­ţe­lepţi bu­dişti ca­re spun: "Odată ce aţi atins culmea mun­telui, nu vă opriţi, ci mergeţi mai departe în as­censiunea către Ce­ruri!".

Formula-As.ro