Blogger Tips and TricksLatest Tips And TricksBlogger Tricks

Batalionul disparut

miercuri, 13 mai 2015



Cînd dispare o persoană, îţi vin în minte mai multe explicaţii posibile. Oare, persoana dispărută a suferit de o tulburare mintală? Şi-a luat viaţa? Sau, poate, a fost răpită? Acestea sînt cele mai frecvente explicaţii. Dar, atunci cînd dispar, dintr-o dată, mai mulţi oameni, astfel de ipoteze sînt mai puţin plauzibile. Iar, atunci cînd grupul de oameni dispare pe uscat, şi nu pe mare, sau în aer, evenimentul provoacă o nedumerire şi mai puternică. Marea are un fel de misticism al ei şi, astfel, poate ascunde uşor urmele, dacă cineva îşi pierde viaţa acolo. Acest lucru este mult mai greu pe uscat, de aceea pare cu atît mai remarcabil faptul că, în 1915, nu mai puţin de 250 de soldaţi şi 16 ofiţeri au dispărut, pur şi simplu, de pe un cîmp de bătălie din zona Dardanele. Deşi este recunoscută pentru scrupulozitatea sa în păstrarea evidenţelor, Armata nu poate să arunce nici cea mai slabă lumină asupra celor întîmplate.

 Mai mult chiar, respectarea, cu stricteţe, a legilor care interzic dezertarea pare să infirme supoziţia că aceşti oameni au încercat să se sustragă de la îndatoririle lor. Probabil că doar cîţiva dintre ofiţeri vorbeau limba franceză şi că orice dezertor capturat ar fi fost împuşcat, pentru a li se da un exemplu clar celorlalţi. Cei dispăruţi fuseseră înrolaţi de pe moşia regelui de la Sandringham. Fără îndoială, aceştia consideraseră înrolarea lor un motiv de mîndrie, şi nu o corvoadă, de care să scape cît mai rapid. Ei alcătuiau Compania E, din Batalionul teritorial V, al Regimentului Regal Norfolk, ce fusese format în 1908, la iniţiativa Regelui Eduard al VII-lea. Oamenii se cunoşteau foarte bine între ei, pentru că munceau împreună pe moşie şi, în plus, crescuseră laolaltă, în aceeaşi regiune.

Înainte de izbucnirea războiului, compania era alcătuită doar din cîteva sute de soldaţi teritoriali, cu normă incompletă, dar, după începerea ostilităţilor, mai mulţi bărbaţi din zonă s-au înrolat voluntar. Pe vremea aceea, gradele militare erau acordate în funcţie de rangul social, şi nu pe baza unor merite pe cîmpul de luptă, astfel că membrii nobilimii locale deveniseră ofiţerii batalionului. Soldaţii cu grade superioare şi ofiţerii inferiori erau aleşi dintre valeţi, maiştri şi paznici de vînătoare, în timp ce ostaşii de rînd erau recrutaţi dintre foştii plugari şi slujitori de pe moşia regală.

În pofida lipsei lor de experienţă, oamenii erau nerăbdători să se încleşteze cu inamicul şi, după instruirea iniţială, au fost duşi în Turcia, pentru a participa la lupta de la Gallipoli. (Astăzi, Gelibolu, oraş situat în Peninsula Gallipoli, din Turcia, unde, în timpul primului război mondial, a avut loc o ofensivă nereuşită, a unui corp expediţionar anglo-francez – n. trad.). În prima confruntare fuseseră conduşi de comandantul lor, colonelul Horace Proctor Beauchamp, care dorea ca oamenii lui să-şi cîştige un renume pe cîmpul de luptă.



In zorii zilei de 28 august 1915, Regimentul Norfolk, alcatuit la acea data din soldati profesionisti englezi, alaturi de voluntari canadieni si neo zeenlandezi, a primit ordinul de a intra in actiune odata cu rasaritul soarelui. Regimentul era la acea data sub comanda colonelului Sir Horace Beauchamp. Colonelul trebuia sa conduca atacul prin care fortele aliate intentionau cucerirea unui punct strategic, denumit Dealul 60, detinut de turci. Pe ambele parti ale liniei frontului, fortele engleze si cele turcesti asteptau cu infrigurare inceperea ostilitatilor, insa spectacolul ce avea sa se infatiseze ambelor parti beligerante, urma sa declanseze stupoare, uimire si stare de soc pentru toti martorii vizuali. Odata cu inceperea marsului soldatilor din Regimentul Norfolk catre directia cotei Dealului 60, din inaltul cerului, fara nici cel mai mic zgomot, au aparut brusc, ceea ce miile de martori oculari au descris drept opt “nori” ciudati, de forma alungita, asemanatoare cu a unei paini de culoare gri-metalica.

Pe masura ce soldatii britanici, alaturi de cei turci, urmareau stupefiati straniul spectacol de pe cer, soldatii si ofiterii Regimentului Norfolk pareau a nu observa desfasurarea norilor ciudati aflati deasupra lor, vazandu-si in continuare de mars si pregatindu-si armele pentru un eventual atac la baioneta. In timpul acesta, activitatea celor opt “nori” a inceput sa se modifice. Daca pana in acel moment “norii” stationau unul deasupra celuilalt, pe masura ce Regimentul se apropia de cota pe care trebuiau sa o cucereasca, neobisnuitele formatiuni de pe cerul Turciei au inceput sa urmareasca soldatii, plasandu-se deasupra lor. Notele capitanului Frederick Reichard, singurul ofiter britanic care a avut prezenta de spirit de a-si nota straniile evenimente din acea zi, descriu incredibilul. La propriu...

“Pe masura ce baietii nostri se apropiau de cota detinuta de turci, au inceput cu totii sa-si pregateasca armele si mastile de gaze. Atunci am observat cu totii unul dintre ciudatii nori ce isi schimba consistenta, devenind parca metalic. Ei bine, acest nor a inceput sa coboare incet deasupra zonei spre care se indreptau baietii nostri. Nici acum nu-mi pot explica de ce soldatii Majestatii Sale pareau a merge ca si cum nu vedeau nici fenomenele de deasupra lor, nici norul metalic care se apropia de ei. Deodata norul a parut ca isi schimba compozitia, devenind cumva difuz si prafos. Incet, a inceput sa se aseze deasupra camarazilor nostri pana cand acestia care au marsaluit direct catre el. Nu ne venea sa credem ca suntem martori la asa ceva”.

La fel au simtit probabil si miile de soldati britanici, precum si adversarii lor turci, tinand cont de faptul ca ambele parti combatante au observat straniul eveniment. Dupa ce a ajuns deasupra soldatilor din Norfolk, “norul” si-a marit dimensiunile pana cand a ajuns sa aiba aproximativ 500 metri lungime si 200 inaltime. Intr-o perioada de timp de aproximativ trei sferturi de ora, intregul Regiment Norfolk a marsaluit in interiorul acestuia. Apoi, “norul” s-a ridicat si a disparut lent alaturandu-se celor care asteptau deasupra lui. Un numar de 250 de soldati si 16 ofiteri, atat cat numarau la acea data efectivele Regimentului, au disparut fara urma. La sfarsitul razboiului, in timpul schimbului de prizonieri, primul lucru cerut de Imperiul Britanic guvernului Turciei, a fost eliberarea soldatilor Regimentului Norfolk. Oficialii britanici au refuzat, practic, sa dea crezare rapoartelor propriilor ofiteri cu privire la incidentul din Gallipoli.

De abia dupa ce autoritatile turcesti au negat categoric ca ar detine prizonieri sau ca i-ar fi executat, autoritatile de la Londra au inceput sa-si puna intrebari. O echipa mixta de investigatii, compusa din ofiteri, politisti si agenti britanici si turci, a inceput cercetarea imprejurimilor Golfului Suvla si anchetarea martorilor. Totul a fost in zadar. Atat soldatii britanici cat si cei turci aveau o singura explicatie: norul care a inghitit regimentul. Cercetarile au fost reluate dupa anul 1960, cand o serie de experti in domeniu, printre care Brisley le Poer Trench si Jaques Valee au avansat pe rand atat teoria rapirii de catre un OZN, cat si posibilitatea patrunderii intr-un univers paralel dimensiunii noastre.
Share this article :

0 comentarii:

Speak up your mind

Tell us what you're thinking... !

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Blogger Tips and TricksLatest Tips And TricksBlogger Tricks

Alte articole interesante :

 
Support : Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2015. 12 Monkyes.Mistere.Enigme.Curiozitati. - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Inspired by Omae
Proudly powered by Blogger