Crama Nobless
Blogger Tips and TricksLatest Tips And TricksBlogger Tricks

Lacul blestemat din Nevada

miercuri, 17 iunie 2015

În deșertul Nevadei, unul dintre cele mai frumoase locuri cu care se mândresc americanii, se ascunde un mister cumplit. Lacul Piramidei, cu apele sale albastre și liniștite, ca o frântură ruptă din Rai, a fost pe vremuri mormântul unor suflete nevinovate.

Vechii indieni care au trăit în preajma locului îl numeau la începuturi Lacul Copiilor, un nume înșelător, care te-ar putea induce în eroare, dacă nu ai cunoaște legenda sinistră a apelor. În Lacul Piramidei, în vremurile trecute, indienii Payote înecau copiii cu dizabilități fizice sau pe cei care se nășteau prematur și erau grav bolnavi. Metoda cruntă, lipsită de orice sentiment uman, nu poate justificată azi sub nicio formă, dar în lumea lor dură, dispariția copiilor cu handicap era cerută pentru a păstra sănătatea și vigoarea tribului.

Lacul bântuit de spirite

Aflat la numai 50 de kilometri de orașul Reno și înconjurat de munți stâncoși, Lacul albastru al Piramidei pare o oază de relaxare în contrast deplin cu deșertul roșu. Numele modern provine chiar de la o stâncă sub formă de piramidă care iese din mijlocul apelor. Zona a fost explorată intens de arheologi, deoarece aici au fost găsite unele dintre cele mai vechi așezări umane din America de Nord. Turiștii vin și ei în număr mare, dar puțini se încumetă să rămână până seara târziu pe malul lacului. Deseori, noaptea se aud sunete stranii, asemeni unor scâncete de copii sau chicoteli răutăcioase. Indienii spun că spiritele copiilor urcă deasupra apelor noaptea și încearcă să se răzbune pe cei care au curajul să se apropie de lacul lor.



 Nu de puține ori, au fost raportate dispariții misterioase, cețuri întunecate care se ridicau din lac, deși cerul era liniștit și senin. Localnicii spun că ”dacă auzi glasurile copiilor, vei avea tot anul ghinion, iar dacă vezi spiritele lor tulburate ești condamnat la moarte”. Cel mai adesea, vocile copiilor se aud în serile de primăvară, când, printr-o coincidență stranie, se înregistrează și cele mai multe cazuri de înec, victimele fiind chiar pescari cu experiență. Mulți dintre ei nu au mai fost găsiți niciodată, poate și din cauza faptului că lacul este deosebit de adânc, în unele zone având peste 300 de metri.

Legenda, doar un motiv de denigrare

Există și urmași ai triburilor Payote care susțin că legenda copiilor înecați nu are nicio fărâmă de adevăr. Ei spun că a fost inventată de europenii care au ajuns prin aceste locuri pentru a-i discredita pe indieni și pentru a avea un motiv să îi alunge de pe teritoriile lor. Pe la începutul anilor 1840, conflictele dintre indieni și albii veniți din Europa sau de prin alte colțuri ale Americii au crescut, iar în urma războiului din 1860, indienii au avut de suferit.
Share this article :

0 comentarii:

Speak up your mind

Tell us what you're thinking... !

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Blogger Tips and TricksLatest Tips And TricksBlogger Tricks

Alte articole interesante :

 
Support : Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2015. 12 Monkyes.Mistere.Enigme.Curiozitati. - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Inspired by Omae
Proudly powered by Blogger