In aprilie 1972 corpul unei femei necunoscute a fost gasit in padure. Cazul a fost investigat de ofiterul Peter Goldsmith. In acelasi an, in iunie acesta a disparut in timp ce se plimba cu bicicleta prin regiune. In ciuda multor cautari corpul lui a fost descoperit sase luni mai tarziu pe 13 decembrie. Al doilea deces, a fost cel al lui Leon Foster,un pensionar disparut in iulie 1975 a carui cadavru a fost descoperit in august de un cuplu care cautau un cal, de asemenea disparut in circumstante ciudate.
In continuare, in 1978, de Halloween, preotul Harry Snelling a disparut. Corpul lui a fost gasit de un turist canadian. Din nou, nu a putut fi indicata nici o cauza a mortii. Si in 1981, o femeie a strazii Jillian Mathews dispare. Cand corpul ei e gasit, politia determina ca a fost violata si sufocata.
Ca urmare a tuturor oamenilor care au disparut si au murit, multi investigatori cred ca aceasta padure ar fi printre cele mai bantuite locuri din Anglia. Desigur, unii oameni atribuie toate aceste intamplari unui cult satanic numit „Prietenii lui Hecate”, care sustineau ca au folosit padurea Clapham timp de 20 de ani. In toti acesti ani, ei faceau ritualuri in fiecare luna si sacrificiile erau obligatorii. Se presupune ca au fost fortati sa schimbe locatia in 1987, cand o furtuna a distrus o parte mare din padure.
Ca de la poveste la poveste, faptele difera. In unele locuri am citit ca au murit 500 de oameni, un numar ridicol de mare, iar in altele ca primul corp gasit, cel din aprilie 1972 nu ar fi de fapt primul. Dar, orice poveste are un sambure de adevar.
Crimele Hinterkaifeck
Sase oameni, au fost ucisi unul cate unul in hambarul lor de un monstru necunoscut. S-a intamplat in 1922, in o zona rurala numita Hinterkaifeck intr-un orasel numit Wangen (in prezent Weidhofen). In noaptea zilei de 31 martie, Andreas Gruber (63), sotia lui, Cazilia (72), fiica lor vaduva Viktoria Gabriel (35) cu cei doi copii ai ei, Cazilia (7), Josef (2) si impreuna cu noua lor menajera Maria Baumgartner (44) au fost ucisi in mod brutal. Cu totii, in afara de Josef si Maria care au fost ucisi in patul lor, au fost cumva ademeniti in hambar.
Se pare ca menajera ajunsese doar cu cateva ore inainte de aceste incidente. Ea fusese angajata, deoarece cealalta menajera ar fi plecat in urma cu sase luni sustinand ca ferma era bantuita. Cateva surse sustin ca inainte cu cateva zile, Andreas ar fi gasit urme de pasi care veneau de la marginea padurii pana in spatele casei, ca se auzeau sunete ciudate in pod si ca un set de chei ale casei, din cele doua, disparuse. Sursele oficiale in schimb sustin ca in dimineata zilei de 30 martie, Gruber a observat ca cineva incercase sa intre in garaj, spargand lacatul si dupa, acesta a cautat intrusii dand astfel peste urma de pasi care ducea de fapt spre garaj nu spre casa.
Dupa cum am spus, in noaptea zilei de 31 martie, in jurul orei 19:30, membrii familiei au fost ademeniti cumva in hambar si batuti pana la moarte. Autopsiile viitoare au confirmat ca o sapaliga, care a fost recuperata mai tarziu, a fost arma crimei. Medicul procuror, la acea vreme, a observat ca ranile erau precise indicand ca oricine ar fi facut asta era familiarizat cu asemenea unealta.
Corpurile din hambar au fost aranjate unul peste altul, apoi a fost aruncat fan peste ele si o usa stricata, in incercarea de a ascunde cadavrele. Pe tanarul Josef l-a acoperit in una din rochiile mamei, si pe menajera au lasat-o in patul ei acoperita doar cu un cearceaf.
Oricine ar fi comis aceste crime oribile era aparent foarte confortabil cu ceea ce a facut. Au continuat sa ramana in casa, cateva zile dupa, hranind animalele. Vecinii au raportat fum iesind din horn, iar cainele familiei fusese legat langa hambar, in ziua cand postasul trebuia sa vina. Din pacate, cainele fusese mai tarziu maltratat si lasat sa moara impreuna cu familia in hambar, dar din fericire a supravietuit.
Au fost cativa suspecti arestati, dar nici unul nu a fost gasit vinovat si mai mult decat atat, nimeni nu a putut sa vina cu o explicatie logica.
Grupul Dyatlov
In ianuarie 1959, un grup tanar de schiori s-au imbarcat intr-o calatorie cu destinatia Kholat Syakhl, un munte in regiunea de nord a muntilor Urali, cunoscut ca „Muntele mort”. Noua din zece membri au plecat la drumetie, Yuri Yudin fiind fortat sa se intoarca deoarece cazuse mai devreme. Pe 1 februarie, grupul condus de Igor Dyatlov (dupa care trecatoarea muntelui a fost ,dupa, numita) s-a indepartat de la ruta stabilita, cel mai probabil din cauza vremii, si astfel au decis sa inopteze. Intamplarile din acea noapte nu sunt elucidate.
Cautarile au pornit pe 20 februarie, iar pe 26 au gasit tabara unde inoptase. Urme de pasi au fost gasite parasind tabara, acestea aratand ca erau desculti, cu sosete sau doar cu un papuc incaltati. Temandu-se de ce era mai rau, salvatorii au indesit cautarile si i-au gasit pe Yuri Krivonischenko si Yuri Doroshenko ghemuiti langa un copac, la mai mult de un kilometru de tabara, inghetati, desculti si imbracati doar cu lenjeria intima. Ramasitele unui foc au fost gasite in apropiere dar cu o temperatura de – 30 de grade tot nu ar fi supravietuit.
Urmatorii gasiti au fost Dyatlov, Zina Kolmogorova si Rustem Slobodin. Toti trei au fost gasiti la jumatatea distantei dintre tabara si acel copac, in pozitii ce sugerau ca vroiau sa se intoarca la cort. Ceilalti 4 membri, Semyon Zolotariov, Nicolai Thibeaux, Ludmila Dubinia si Alexander Kolevatov nu au fost gasiti pentru inca alte 2 luni, ingropati in 4 metri de zapada cu mult mai departe decat ceilalti.
Investigatiile urmatoare vor ridica multe intrebari. De ce au parasit caldura si siguranta cortului? De ce au iesit afara fara haine sau incaltaminte? Si de ce nu s-au intors in tabara dupa obiectele personale?
La inceput, cauza oficiala a mortii pentru intregul grup a fost hipotermia, dar dupa o cautare mai amanuntita, au aflat ca doi membri aveau craniile fracturate si alti doi prezentau traumatisme la nivelul pieptului rezultand in cateva coaste rupte. Uneia dintre femei, Ludmila, ii lipsea intreaga limba. Dar ceea ce i-a derutat pe medici a fost faptul ca nici unul dintre membri nu prezenta rani externe, nici o taietura, zgarietura sau vanataie.
Ceea ce este, probabil, cel mai derutant fapt este ca hainele celor decedati erau contaminate radioactiv la niveluri mult mai mari decat s-ar putea gasi in natura. Multe teorii au iesit la suprafata de-a lungul timpului, dar cert e ca nu au fost supravietuitori si nici martori, fapt care a dus la incetarea investigatiilor in mai 1959.
Craterul Patomskiy
In 1949, geologistul Vadim Kolpakov a plecat intr-o expeditie in Siberia, nestiind ce era pe cale sa descopere. Pe masura ce inainta in teritorii din ce in ce mai putin explorate, oamenii locali Yakut l-au avertizat sa nu mai inainteze, deoarece in adancul padurii este un loc blestemat, pe care si animalele il evita. Ei sustineau ca cine ajungea in apropierea acelui loc, pur si simplu dispare fara nici o urma.
Bineinteles, toate aceste vorbe l-au incurajat sa isi continue expeditia si astfel a descoperit acest crater – o movila mare de calcar cu diametrul de aproximativ 160 de metri si cu o inaltime de 40 de metri.
De aproape, seamana cu gura unui vulcan, dar in acea zona nu au mai fost vulcani de milioane de ani. Kolpakov a estimat ca acest crater avea in jur de 200-300 de ani vechime, un numar sustinut de studiile ulterioare ale cresterii copacilor, din apropiere. Alt fapt interesant, copacii pareau sa fi suferit o perioada de crestere accelerata, similara cu situatia copacilor din padurile din jurul orasului Cernobîl.
De la descoperirea acestuia, au circulat multe teorii cu privire la cine sau ce l-a creat.Unii oameni, inclusiv Kolpakov, au speculat ca ar fi putut fi format de un meteorit, altii ca era intr-adevar un vulcan. Multi chiar cred ca e vorba despre un OZN ingropat. In 2005 o expeditie a fost initiata, in speranta gasirii unor raspunsuri, dar a fost oprita deoarece conducatorul expeditiei murise de un infarct la cativa kilometri departare. Intr-un final, nimeni nu a adus un argument serios sau dovezi incontestabile.
Conacul Redpath
Membrii familiei Redpath faceau parte din inalta societate, fiind capitanii industriei in Canada secolului 19. John Redpath a infiintat in 1854 Rafinaria de zahar Redpath, care a fost operationala pana in anii 1950, fiind un om de afaceri foarte respectat. Pe 13 iunie 1901, cam la 20 de ani dupa moartea acestuia, 2 focuri de arma au fost trase in conacul familiei, in Montreal. Nora sa Ada impreuna cu fiul ei de 24 de ani Jocelyn Clifford Redpath, au fost gasiti ucisi.
Amandoi erau bolnavi, si o teorie sustine ca Jocelyn si-a ucis mama ca sa o scape de chinurile bolii, dupa care s-a sinucis. Un ziar sustinea la acel timp ca Ada suferea de o insomnie severa, si ca in noaptea respectiva a incercat sa isi ia viata, si cand fiul ei a intervenit, l-a impuscat.
Ce e si mai ciudat e ca medicul legist a scris raportul pe bazul unor detalii date de un medic care nici nu a fost prezent la scena crimei. Astfel raportul indica ca Jocelyn a fost un epileptic, si cel mai probabil a avut un episod de nebunie temporara in acea zi.
Alt fapt ciudat e ca politia nu a fost chemata niciodata la conac, iar la 48 de ore dupa descoperirea cadavrelor, inmormantarile au avut loc scurt si la obiect. In cateva saptamani, viata in cartier s-a intors la normal, ca si cum nimic neobisnuit nu s-a intamplat niciodata.
Ce s-a intamplat in acea noapte ramane un mister pana in prezent.
Casa care sangereaza
In 1987 Minnie si William Winston erau casatoriti de 44 de ani. Intr-o seara de septembrie Minnie tocmai iesise din dus cand a gasit podeaua din baie plina de pete de sange. Au mai fost gasite pete in bucatarie, in subsol si in fiecare hol al casei, si mai mici si mai mari. Pareau ca ies din toate incheieturile casei, ca si cum ar sangera.
Nimic asemanator nu se mai intamplase, nu detineau nici un animal de companie si locuiau singuri. Speriati au sunat la politie, iar dupa cateva teste au aflat ca era sange uman de tip O. Atat Minnie cat si William aveau sange de tip A. Cand detectivii au eliminat posibilitatea unei crime sau a unei ilegalitati, cazul a fost inchis fara nici un fel de clarificare.
In timpul cercetarilor, casa a primit foarte multa atentie din partea televiziunilor si a publicului, insa dupa a fost uitata pana intr-un punct in care nu se mai stie nimic de acest cuplu.
Larry, baiatul pierdut
Pe data de 7 august 1973, operatorii de radio din California au devenit ingrijorati cand au auzit transmisiile unui copil cerand ajutor cu ajutorul unei statii radio.Desi primele transmisii au fost raportate in California, strigatele copilului dupa ajutor au fost auzite de cateva statii din Canada.
Potrivit copilului, numele lui era Larry. Din cate au putut intelege operatorii, era blocat impreuna cu tatal sau in portbagajul unei masini, dupa un accident. Tatal posibil ca era mort sau grav ranit, iar copilul nu avea apa, mancare, si nici nu stia unde se afla.
A fost anuntata politia, iar in zilele ce au urmat, o cautare masiva a inceput. Cu ajutorul voluntarilor autoritatile au incercat sa-l gaseasca pe Larry in zona de unde credeau ca a venit semnalul (undeva prin munti).
Pe masura ce zilele treceau, semnalul devenea tot mai slab, pana cand a disparut de tot pe 12 august. In aceeasi zi autoritatile au incetat cautarile deoarece credeau ca toata treaba asta a fost o gluma. Aceasta teorie a fost bazata pe faptul ca nu au putut localiza masina si ca nici un copil pe nume Larry nu a fost dat disparut in acele zile.
0 comentarii:
Speak up your mind
Tell us what you're thinking... !