Crama Nobless
Blogger Tips and TricksLatest Tips And TricksBlogger Tricks

Ce nume purtau dacii

miercuri, 20 mai 2015

Cele mai cunoscute nume de geto-daci păstrate sunt cele ale zeităţilor şi regilor din perioada antică. Numele conducătorilor geţi, menţionaţi potrivit izvoarelor istorice şi literare sunt următoarele: Charnabon, Rex Histrianorum (conducătorul Histriei), Cothelas, Dual, Rhemaxos, Moskon, Dromichaetes, Zalmodegicus, Rubobostes, Oroles, Dicomes, Rholes, Dapyx, Cotiso, Zyraxes, Burebista, Deceneu, Comosicus, Scorilo, Coson, Duras, Decebal. Mai sunt menţionaţi şi regele scit Spargapeithes, şi conducătorul costobocilor Pieporus, dar şi conducătorii Daciei după războaiele daco-romane: Regalianus, Tarbus, Thiamarkos. Cel mai vechi nume al unui rege din Dacia, Charnabon, a fost menţionat de dramaturgul atenian Sofocle (497 – 405 î.Hr.), într-un fragment păstrat din tragedia Triptoleum: „Charnabon, care în timpurile de faţă domneşte peste geţi”, scria atenianul.

Dintre zeităţile dacilor, cea mai frecvent menţionată de autorii antici a fost Zamolxis. „Se spune că un get cu numele Zamolxis ar fi fost sclavul lui Pitagora şi că ar fi deprins de la acesta unele cunoştinţe astronomice, iar o altă parte ar fi deprins-o de la egipteni, căci cutreierările sale l-ar fi dus până acolo”, afirma Strabon, un mare istoric al Antichităţii. Gebeleizis (Nebeleizis) a fost menţionat de asemenea, de mai mulţi autori antici, ca zeul cerului furtunos al dacilor. Sunt frecvente şi menţiunile zeităţii Bendis, dar şi ai marilor preoţi Deceneu, Zeuta, Derzelas, Dabatopeios şi a cavalerului trac Heros.

Geta şi Davos, numele date sclavilor daciPotrivit istoricului Ion Horaţiu Crişan, un nume comun la geţi, regăsit în operele anticilor greci şi latini era Daos (Davos sau Davus). „Vorbind despre daci, Strabon ne spune: „A existat şi o altă împărţire a teritoriului chiar din cele mai vechi timpuri: căci pe unii îi denumesc daci, iar pe alţii geţi. Geţii sunt cei care se întind spre Pont şi spre răsărit, iar dacii cei care locuiesc în partea opusă, spre Germania şi spre izvoarele Istrului. Socot că ei se numeau în vechime Daoi. De aici şi numele de sclavi Geta şi Davos, obişnuit la antici.



Această presupunere merită mai multă crezare decât aceea potrivit căreia numele ar fi venit de la sciţii dai, care locuiesc prea departe, lângă Hyrcania. Şi nu pare de crezut să se fi adus de acolo sclavi în Attica. Într-adevăr, atenienii îi numeau pe sclavii lor după numele neamurilor de unde îi aduceau”. Ipoteza lui Strabon a fost acceptată de cei mai mulţi dintre învăţaţii moderni, care presupun că daos, numele vechi, se transforma în dakos”, relata Ion Horaţiu Crişan, în volumul „Spiritualitatea geto-dacilor” (Bucureşti, 1984).

Numele dacilor de pe cioburile anticeMulte dintre numele de daci au fost descifrate pe ostraconuri (cioburi) şi se referă la denumirile unor soldaţi recrutaţi în garnizoanele şi legiunile romane, de pe întreg teritoriul fostului Imperiu Roman. Astfel de inscripţii au fost descoperite în urma săpăturilor aheologice din estul Egiptului, dar şi în siturile romane din Britania. Cele mai frecvente sunt: Avizina, Bastiza, Biciclis (un general din vremea lui Decebal), Blegissa (numele unui soldat dac, descoperit pe un ostracon, în estul Egiptului), Blaesus, Blaikisa, Brasus (menţionat pe o inscripţie din Apulum), Dablosa, Dadas (numele unui soldat), Dadazi, Daizus (nume regal dacic), Damanais (soldat), Dardanos, Dardiolai, Decibalus (copilul unui etnic dac, care făcea parte dintr-o garnizoană romană), Denzibalos,  Denzibalus, Dekinais, Dida, Didas, Diegis, Diengis, Dieri, Diernais, Diourdanos, Diurpaneus (rege), Dourpokis, Dotos, Dotouzi, Drilgisa, Kaigiza, Komakiza, Komozoi, Mucapor, Mucatra, Natoporus, Oroles sau Orola (rege), Petipor (nume princiar), Pouridour, Rescuturme, Rigozus, Rolouzis, Scorylo (general dac), Thiamarkos, Thiaper, Tiati, Tiatitis, Tsinna, Zinnas, Sinna, Vezina, Zia (numele unei prinţese), Zyraxes (rege).

adevarul.ro
Share this article :

0 comentarii:

Speak up your mind

Tell us what you're thinking... !

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Blogger Tips and TricksLatest Tips And TricksBlogger Tricks

Alte articole interesante :

 
Support : Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2015. 12 Monkyes.Mistere.Enigme.Curiozitati. - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Inspired by Omae
Proudly powered by Blogger