The Woman’s Encyclopedia of Myths and Secrets”– BARBARA G. WALKER
“Până la apariţia nazismului în Germania modernă, Europa nu a
cunoscut un sistem de terorism organizat care să rivalizeze cu domnia de 500 de
ani a Inchiziţiei. Istoricul Henry Charles Lea, recunoscut ca fiind unul dintre
cei mai buni experţi ai perioadei Evului Mediu, a numit Inchiziţia astfel: “o
permanentă batjocură la ideea de justiţie, poate sistemul cel mai arbitrar şi
mai plin de cruzime creat vreodată de mintea umană…. Zel fanatic, cruzime
arbitrară, şi o lăcomie nesecată s-au întrecut în construirea unui sistem de o
atrocitate de nedescris. A fost un sistem care ar fi putut foarte bine să fi
fost inventat de demoni.” [1. Lea, 60, 97, 257.]
Inchiziţia a fost inventată în primul rând pentru a forţa oamenii
obişnuiţi să accepte o biserică pe care aceştia nu o doreau în viaţa lor.
Potrivit unui aforism contemporan, biserica nu a avut 10 porunci, ci doar una
singură: „Adu banii la mine.” [2. Tuchman, 327]
Sf.Bernard s-a plâns de lăcomia bisericii: „Ce preot ştiţi care să
nu caute să golească buzunarele enoriaşilor săi în loc să se ocupe să le
îmblânzească viciile?” [3. Lea unabridged, 21]
Scriitorii bulgari spun că preoţii Romei erau atât de obişnuiţi cu
beţiile şi cu tâlhăriile, că „nu aveau nici un scrupul”. Preotul local Cosmas
nu a negat aceste lucruri, dar a insistat că creştinii trebuie să-i venereze
chiar şi pe preoţii haini. [4. Spinlca, 61]
Aceasta era doctrina acceptată. Pilichdorf a ordonat aşa: „Cel mai
rău om, fie el şi un preot, e mai valoros decât cel mai sfânt dintre mireni.”
[5. Coulton, 177]
inquisition1
Preoţii erau o clasă privilegiată, dar privilegiile lor erau din
ce în ce mai detestate. În secolul al 12-lea, mănăstirile de călugări
deveniseră cârciumi şi case de noroc, mănăstirile de maici deveniseră bordeluri
private pentru preoţime; preoţii se foloseau de cămăruţa unde aveau loc
spovedaniile pentru a le seduce pe femeile credincioase. Agenţii care colectau
dările pentru episcopii erau descrişi în poveştile localnicilor care fiind cei
mai groaznici păcătoşi. [6. Lea unabridged, 10, 16.]
„Pofta de bani a bisericilor era constantă şi neruşinată.” [7.
Coulton, 42]
Chiar şi Papa observase că „cei care primiseră graţia divină….
participau la jafuri şi tâlhării, şi chiar omorau oameni.” [8. Tuchman, 224]
Pierre de Bruys a fost ars pe rug în 1126 pentru că a declarat
public că „Dumnezeu poate fi găsit mai degrabă în piaţă decât în Biserică;
ritualurile cu care atât de mulţi oameni înlocuiau religia erau total lipsite
de sens; nimeni nu trebuia să se roage Crucii…Preoţii mint atunci când pretind
că au făcut trupul lui Iisus pe care îl dau oamenilor să-l mănânce pentru a se
considera salvaţi.” [9. Coulton, 61; H. Smith, 254; Guignebert, 291]
Potrivit lui Tyndale, oamenii obişnuiţi spuneau public că orice nu
mergea cum trebuie fusese „binecuvântat de episcop”. Dacă uitau mâncarea pe
foc, spuneau că a călcat-o în picioare episcopul pentru că „episcopii ardeau pe
oricine nu le făcea pe plac.” [10. Hazlitt, 53]
Aşa-zişii reformatori din interiorul bisericii erau de obicei
reduşi la tăcere.
Părintele Raymond Jean a fost executat pentru că ţinut predici
împotriva abuzurilor bisericii. El a spus, plin de amărăciune: „Duşmanii
credinţei sunt printre noi. Biserica e simbolul Marii Curve a Apocalipsei, care
îi persecută pe săraci şi pe cei care-l slujesc pe Cristos.” [11. Lea
unabridged, 599]
Nicholas de Clamanges, rectorul Universităţii din Paris, a
declarat într-o scrisoare deschisă că Papii sunt violatorii, şi nu păstorii,
enoriaşilor: „Popimea a devenit o mizerie, popii sunt bătrâni profanatori. Cine
credeţi că poate să suporte atâtea abuzuri, numiri ale unor mercenari ca preoţi
ai voştri, atâtea beneficii pe care le vindeţi, promovarea unor oameni lipsiţi
de onestitate şi de virtute în cele mai înalte poziţii? [12. Tuchman, 522]
Papei Alexander al VI-lea, unul dintre cei la care se refereau
aceste acuzaţii, i se atribuie următoarea remarcă plină de cinism: „Nu e voia
lui Dumnezeu ca un păcătos să moară – ci ca el să trăiască şi să plătească.”
[13. Chamberlin, B.P., 167, 170]
Un grup franciscan separatist, Fraticelli, s-a rupt de acest ordin
spunând că Papa şi succesorii săi erau murdari de păcatul traficului cu bunuri
bisericeşti. Astfel, Biserica ar fi fost excomunicată de Dumnezeu, pentru că a
ignorat legământul de sărăcie al lui Iisus. Ei l-au numit pe Papă Antihristul.
[14. Coulton, 230]
Aceşti eretici au fost curând exterminaţi.
Unul dintre locurile lor de întâlnire, satul Magnalata, a fost
făcut una cu pământul literalmente la ordinul Papei Martin al V-lea şi toţi
locuitorii acelui sat au fost omorâţi. [15. Lea unabridged, 653]
În 1325 Papa Ioan a emis o bulă papală, numită „Cum inter
nonnullos”, care declara în mod „infailibil” că era erezie ca cineva să spună
că Iisus şi apostolii săi nu ar fi deţinut proprietăţi.
Inchizitorii au primit ordin să-i persecute pe toţi cei care
credeau că Iisus a fost un om sărac. „Franciscanii Spirituali” care credeau aşa
ceva au primit imediat o lecţie când Papa a ordonat ca 114 dintre ei să fie
arşi de vii. [16. Guignebert, 287]
Va urma
0 comentarii:
Speak up your mind
Tell us what you're thinking... !