Sangeroasa istorie a Inchizitiei (Episodul 1)

The Woman’s Encyclopedia of Myths and Secrets”– BARBARA G. WALKER

“Până la apariţia nazismului în Germania modernă, Europa nu a cunoscut un sistem de terorism organizat care să rivalizeze cu domnia de 500 de ani a Inchiziţiei. Istoricul Henry Charles Lea, recunoscut ca fiind unul dintre cei mai buni experţi ai perioadei Evului Mediu, a numit Inchiziţia astfel: “o permanentă batjocură la ideea de justiţie, poate sistemul cel mai arbitrar şi mai plin de cruzime creat vreodată de mintea umană…. Zel fanatic, cruzime arbitrară, şi o lăcomie nesecată s-au întrecut în construirea unui sistem de o atrocitate de nedescris. A fost un sistem care ar fi putut foarte bine să fi fost inventat de demoni.” [1. Lea, 60, 97, 257.]

Inchiziţia a fost inventată în primul rând pentru a forţa oamenii obişnuiţi să accepte o biserică pe care aceştia nu o doreau în viaţa lor. Potrivit unui aforism contemporan, biserica nu a avut 10 porunci, ci doar una singură: „Adu banii la mine.” [2. Tuchman, 327]

Sf.Bernard s-a plâns de lăcomia bisericii: „Ce preot ştiţi care să nu caute să golească buzunarele enoriaşilor săi în loc să se ocupe să le îmblânzească viciile?” [3. Lea unabridged, 21]

Scriitorii bulgari spun că preoţii Romei erau atât de obişnuiţi cu beţiile şi cu tâlhăriile, că „nu aveau nici un scrupul”. Preotul local Cosmas nu a negat aceste lucruri, dar a insistat că creştinii trebuie să-i venereze chiar şi pe preoţii haini. [4. Spinlca, 61]

Aceasta era doctrina acceptată. Pilichdorf a ordonat aşa: „Cel mai rău om, fie el şi un preot, e mai valoros decât cel mai sfânt dintre mireni.” [5. Coulton, 177]

inquisition1

Preoţii erau o clasă privilegiată, dar privilegiile lor erau din ce în ce mai detestate. În secolul al 12-lea, mănăstirile de călugări deveniseră cârciumi şi case de noroc, mănăstirile de maici deveniseră bordeluri private pentru preoţime; preoţii se foloseau de cămăruţa unde aveau loc spovedaniile pentru a le seduce pe femeile credincioase. Agenţii care colectau dările pentru episcopii erau descrişi în poveştile localnicilor care fiind cei mai groaznici păcătoşi. [6. Lea unabridged, 10, 16.]

„Pofta de bani a bisericilor era constantă şi neruşinată.” [7. Coulton, 42]

Chiar şi Papa observase că „cei care primiseră graţia divină…. participau la jafuri şi tâlhării, şi chiar omorau oameni.” [8. Tuchman, 224]

Pierre de Bruys a fost ars pe rug în 1126 pentru că a declarat public că „Dumnezeu poate fi găsit mai degrabă în piaţă decât în Biserică; ritualurile cu care atât de mulţi oameni înlocuiau religia erau total lipsite de sens; nimeni nu trebuia să se roage Crucii…Preoţii mint atunci când pretind că au făcut trupul lui Iisus pe care îl dau oamenilor să-l mănânce pentru a se considera salvaţi.” [9. Coulton, 61; H. Smith, 254; Guignebert, 291]

Potrivit lui Tyndale, oamenii obişnuiţi spuneau public că orice nu mergea cum trebuie fusese „binecuvântat de episcop”. Dacă uitau mâncarea pe foc, spuneau că a călcat-o în picioare episcopul pentru că „episcopii ardeau pe oricine nu le făcea pe plac.” [10. Hazlitt, 53]

Aşa-zişii reformatori din interiorul bisericii erau de obicei reduşi la tăcere.

Părintele Raymond Jean a fost executat pentru că ţinut predici împotriva abuzurilor bisericii. El a spus, plin de amărăciune: „Duşmanii credinţei sunt printre noi. Biserica e simbolul Marii Curve a Apocalipsei, care îi persecută pe săraci şi pe cei care-l slujesc pe Cristos.” [11. Lea unabridged, 599]

Nicholas de Clamanges, rectorul Universităţii din Paris, a declarat într-o scrisoare deschisă că Papii sunt violatorii, şi nu păstorii, enoriaşilor: „Popimea a devenit o mizerie, popii sunt bătrâni profanatori. Cine credeţi că poate să suporte atâtea abuzuri, numiri ale unor mercenari ca preoţi ai voştri, atâtea beneficii pe care le vindeţi, promovarea unor oameni lipsiţi de onestitate şi de virtute în cele mai înalte poziţii? [12. Tuchman, 522]

Papei Alexander al VI-lea, unul dintre cei la care se refereau aceste acuzaţii, i se atribuie următoarea remarcă plină de cinism: „Nu e voia lui Dumnezeu ca un păcătos să moară – ci ca el să trăiască şi să plătească.” [13. Chamberlin, B.P., 167, 170]

Un grup franciscan separatist, Fraticelli, s-a rupt de acest ordin spunând că Papa şi succesorii săi erau murdari de păcatul traficului cu bunuri bisericeşti. Astfel, Biserica ar fi fost excomunicată de Dumnezeu, pentru că a ignorat legământul de sărăcie al lui Iisus. Ei l-au numit pe Papă Antihristul. [14. Coulton, 230]

Aceşti eretici au fost curând exterminaţi.

Unul dintre locurile lor de întâlnire, satul Magnalata, a fost făcut una cu pământul literalmente la ordinul Papei Martin al V-lea şi toţi locuitorii acelui sat au fost omorâţi. [15. Lea unabridged, 653]

În 1325 Papa Ioan a emis o bulă papală, numită „Cum inter nonnullos”, care declara în mod „infailibil” că era erezie ca cineva să spună că Iisus şi apostolii săi nu ar fi deţinut proprietăţi.

Inchizitorii au primit ordin să-i persecute pe toţi cei care credeau că Iisus a fost un om sărac. „Franciscanii Spirituali” care credeau aşa ceva au primit imediat o lecţie când Papa a ordonat ca 114 dintre ei să fie arşi de vii. [16. Guignebert, 287]

Va urma