Puterile magice ale inelelor

Vă amintiţi, desigur, scene din în­­depărtata dvs. copilărie, când unele jocuri nevino­va­te aveau în ele un mister care vă tul­bura. Printre ele se număra şi dăruirea de ine­luşe din fire de iarbă le­gate pe deget, care sem­nificau un mic jurământ de fi­delitate. Fără să pătrundă semnificaţia majoră a gestului lor, copiii intuiau că darul legat pe deget are în el un sub­strat de magie. Aşa şi es­te. A dărui sau a primi un inel re­prezintă un act cu urmări fe­ricite sau nefe­ricite, ce par desprinse, ade­sea, din cărţile cu poveşti.

O verigă între pământ şi cer

Fie că este primit ca podoabă, fie că dăruirea lui marchează o le­gătură spe­cială sau un rol special, din momentul în care este purtat, inelul ne pecetluieşte destinul şi sufletul. Aşadar, nu se cu­vi­ne să pri­vim un asemenea dar cu super­fi­cialitate. Purtă­torii de inele trebuie să ştie că rolul deco­ra­tiv al inelului este des­tul de recent. El a început să fie o po­doabă feminină abia în China antică, dar du­pă milenii de-a lun­gul cărora i se atri­buise exclusiv rolul magic de legătură pu­ter­nică între pur­tător şi cineva sau ceva. Chiar şi din momentul în care a început să aibă un rol deco­rativ, chinezii îi atri­buiau concomi­tent o funcţie magică şi, în consecinţă, fru­moasele chinezoaice care îşi per­mi­teau un asemenea lux nu primeau inele de la oricine şi nu accep­tau să fie împo­do­bite decât cu o piatră preţioasă cu puteri de protecţie, cum ar fi jadul.

În Europa, inelului i s-a atribuit şi un rol decorativ abia pe la sfârşitul Evu­lui Mediu. Şi aici s-a conservat convin­ge­rea că inelul îşi păstra puterile ma­gice în ca­li­tate de podoabă. Dincolo de ea se găsea o veche tradiţie, o credinţă soli­dă în efec­tele magice, benefice sau ma­lefice, ale ine­lului.

Prima oară când a fost purtat de fe­mei, fără a avea legătură cu sim­bo­listica nun­ţii, inelul a fost însemnul regalităţii. Dar şi în acest caz, pentru puţinele fe­mei care au fost regine sau împărătese în An­tichitate, el simboliza o legătură: în­tre fe­meia-monarh şi forţele divine care îi con­fereau puterea. Prin însemnul regal re­pre­zentat de inel, monarhul, fie că era fe­meie, fie că era bărbat, avea drept de pu­tere asupra supuşilor, dar şi obligaţia de a-i apăra. Inelul simboliza totodată gra­ţia divină de care se bucura monarhul, dar şi supunerea lui faţă de ea.

 O asemenea dublă valoare, de în­semn al puterii şi al supunerii, a avut şi o are ine­lul preoţesc, dar şi inelul căsă­to­riei. Din momentul în care este acceptat şi apoi purtat, inelul are nu numai pute­rea de a ne lega de cineva sau de ceva, ci şi de a ne izola. Faptul că logodnicii tre­buie să îşi schimbe inelele în timpul cere­moniei de căsătorie are legătură cu acest du­blu în­ţe­les: în felul acesta, cei doi se lea­gă defi­ni­tiv unul de celălalt, fiind con­­comitent mo­narh şi sclav în re­la­ţia cu celălalt, iar prin această recipro­citate a posesiei şi a su­punerii se izo­lea­ză de cei­­lalţi. De aceea tra­diţia consi­deră că este un mare păcat să râvneşti la femeia (res­pectiv bărbatul) alt­cui­va, dar şi mai mare este păcatul celui care a făcut un ase­menea legământ, de a mai fi sensibil la farmecul feminin sau mas­cu­lin al alt­cuiva. A păcătui cu gân­dul este de o mie de ori mai grav în ca­zul celui care o face purtând la deget ine­lul căsă­toriei.

Nu dărui şi nu primi inelul în glumă

Vom vorbi mai întâi despre inelele dăruite de bărbaţi femeilor, fără a omite situaţia contrară, când femeile sunt cele ce dăruiesc şi numeroasele cazuri de autodăruire cu inele, care, prin numărul lor, ne arată că, la capitolul cochetărie, bărbaţii au intrat în concurenţă cu femeile. În acest prim caz, putem vorbi de o ecuaţie cu trei "ne­cunoscute": persoana care dă­ru­ieşte, primi­toarea inelului şi inelul.

Puterea şi natura magică, bună sau rea, a inelului depinde foarte mult de iden­titatea celui care îl oferă în dar şi mai ales de sentimentele sale. Dacă băr­batul respectiv face gestul cu o anumită indiferenţă, fără cine ştie ce intenţii de seducţie, forţa magică a darului ar trebui, în principiu, să fie foarte redusă faţă de per­soana care îl primeşte. Aproa­pe nici un pericol nu ar plana asupra ei, mai ales dacă inelul este făcut dintr-un metal de calitate. În schimb, dăruitorul se pune în­tr-o situaţie delicată, întrucât, o dată cu pri­mirea darului, femeia res­pec­tivă ca­pătă anumite puteri asupra lui, puteri care sporesc din momentul aşe­zării sale pe deget, mai ales dacă în su­fletul pri­mi­toarei se trezeşte un senti­ment de iubire. Împotriva voin­ţei sale, se va vedea el însuşi obsedat de femeia cu care an­te­rior cochetase în mod gra­tuit, iar dacă este cumva legat de o altă femeie, rela­ţia aceea se va deteriora.

 Chiar şi în aceste condiţii, femeia se află şi ea în pericol, pentru că inelul poa­te fi încărcat cu puteri malefice, de atin­ge­rea altor mâini. De pildă, vânză­toarea de la care a fost cumpărat poate simţi in­­con­ştient invidie pe femeia răsfăţată cu un asemenea dar, mai ales când el este cum­părat de un bărbat atrăgător. De aceea, manualele de magie recoman­dă ca, înainte ca inelul să fie purtat, pri­mi­toarea să întreprindă ur­mă­torul ritual: să roage o rudă de sex feminin (de ma­re încredere) să ia inelul şi să îl pună într-un pahar cu apă, în care au fost aruncate câteva petale strivite de tran­dafir, şi să îl lase acolo peste noap­te. A doua zi, după răsăritul soarelui, inelul poate fi purtat fără teamă, după ce degetul pe care va fi purtat va fi spă­lat în aceeaşi apă.

Puterile inelului sunt deosebite când bărbatul îl oferă din toată inima. Fiind un semn al iubirii, el are aceeaşi aură magi­că pe care o au inelele de logodnă. Con­­secinţele sunt însă diferite, în func­ţie de sen­ti­mentele femeii. Primit de o fe­meie indiferentă, el are darul nefast de a-l înrobi pe bietul în­drăgostit şi de a-i provoca pri­mi­toarei porniri domina­toa­re punc­tate de cruzime. Aceasta nu în­­seam­nă că ea însăşi nu va su­por­ta efectul ma­gic al inelului, a­tunci când îl poartă. Împotriva vo­inţei sale, deşi nici un sentiment nu o va lega de bărbatul care i l-a dă­ruit, ea va intra într-o relaţie de dependenţă faţă de aces­ta, marca­tă prin imposibilitatea de a lega relaţii trai­nice cu alt bărbat. Dacă va face şi impru­denţa de a purta con­co­mitent un inel pri­mit de la cel cu ade­vă­rat iubit de ea sau de la soţ, vor rezulta relaţii extrem de ten­sionate cu amândoi bărbaţii.

Ritualuri de anulare a magiei inelului

Pentru a opri acţiunea magică a unui inel, nu este suficient ca el să nu mai fie purtat. Forţa magică încetează complet doar dacă ine­lul este topit şi din el este fă­cută altă bijuterie, pe care nu va tre­bui, în nici un caz, să o poarte fosta pro­prie­­tară sau o rudă de sânge. Pur şi sim­plu, trebuie dăruit alt­cuiva sau, şi mai bine, vândut. Cu acest act, ciclul magic înce­tează.

Dacă inelul a fost oferit de un bărbat care în sinea lui nutreşte, de fapt, anti­pa­tie sau ură faţă de fe­meia căreia i-l face cadou, atunci, pentru a se înde­păr­ta pu­te­rile sale malefice, nu este sufi­cien­tă to­pi­rea lui, ci e necesară trans­formarea într-o cru­ciu­liţă, care apoi va trebui îngropată la mor­mân­tul unui strămoş. Un efect de dez­le­gare de puterile magice îl poate avea şi dă­ruirea cruciuliţei respective unei cer­şe­toare, dar nu­mai uneia cins­tite.

Puterea magică a inelului de logodnă sau de căsătorie este a­proa­pe sau, res­pec­tiv, imposibil de dezlegat. Am su­ge­rat deja că nu este de glumit cu un asemenea dar. Cu legămintele nimeni nu poa­te glumi, fără să fie pedepsit.

Inelul de logodnă leagă puter­nic su­fle­tele partenerilor, chiar da­că logodna este secretă, chiar da­că ea nu se împli­neşte într-o căsă­torie. Dacă logodna se des­face, simpla purtare a inelului din mo­­men­tul în care decizia de a rupe legă­mân­tul a fost luată are efecte nefaste. De atunci, purtătorul sau pur­tătoarea lui se va simţi depen­dent. Somnul îi va fi tul­bu­rat de vi­­se ciu­date şi când va ţine în bra­ţele sale pe alt­cineva, va simţi, apă­­să­toare şi plină de re­proş, atin­gerea lo­god­nicului părăsit. Toa­­te acestea se în­tâmplă indiferent de cine sau ce anume a determinat ruperea logodnei.

Distrugerea inelului de logodnă nu stinge pute­rile magice ale acestuia. De data aceasta, este nevoie de ceva mai mult. Per­soana care vrea să scape de for­ţa lui trebuie să ducă un re­gim de seve­ră castitate din momentul to­pirii inelu­lui, care va fi prefăcut tot într-o cruciu­liţă, ca în cazul prezentat anterior, şi aruncat într-o apă curgă­toa­re. În felul aces­ta, el este curăţat de ori­ce aură male­fică. De asemenea, fostul lo­godnic trebuie să nu mai poarte inel pe acel deget timp de 667 de zile. Abia atunci poate fi sigur că a fost dezlegat de vechea logodnă.

Inelul logodnei destrămate nu este însă totdeauna malefic. Dacă desfacerea legământului s-a făcut împotriva voinţei unei per­soane, care ştie că a fost iu­bită şi a iubit cu inimă curată, ine­lul prote­jea­ză sufletul celui rămas singur şi dacă este purtat, şi dacă este doar păs­trat în se­cret, mai ales dacă bărbatul sau femeia res­pec­tivă a fost obligat (o­bli­gată) de părinţi să se relo­godească şi să se căsă­to­rească cu altci­neva.

Cât priveşte inelul de căsă­to­rie, el leagă sufletele ce­lor doi foşti purtători dincolo de viaţa aceas­ta. Nu există remediu îm­potriva pu­­te­rilor magice ale ine­lului nupţial. Şi ne­­pur­­tat, el ră­mâne pe deget ca o am­pren­tă vie a legământului anterior. E­fec­­tele ma­gice, bune sau rele, de­pind nu­mai de na­tura căsă­toriei anterioare şi de sufletul celor care l-au purtat. Fi­reş­te, ine­lul de căsătorie al văduvei are o forţă benefică doar dacă este purtat în condiţii de casti­ta­te. Altminteri, el de­vine un fac­tor ma­le­fic înspăimântător. În aces­te triste con­diţii, cel mai bi­ne este să nu mai fie pur­tat, dar în nici un caz nu trebuie dis­trus sau ascuns.

Când nu trebuie dăruit un inel

Niciodată o rudă de sânge bărbat nu trebuie să dăruiască un inel unei rude femeie. Prin ac­ceptarea şi purtarea lui se pro­duc în subconşti­ent, ulterior chiar în faptă, legături de na­tu­ră in­cestuoasă, cu consecinţe de­tes­­­ta­bile. De asemenea, inelul dă­ruit de un bărbat altui bărbat este tot purtătorul unor pu­teri malefice şi reprezintă de fapt nu un dar, ci un blestem.

Nici autodăruirea cu un inel nu este tot­deauna de bun augur, mai ales în ca­zul femeilor. În această situaţie, el sem­ni­­fică lo­god­na cu cochetăria şi refuzul iu­bi­rii adevărate, iar câtă vreme es­te purtat, o izolează pe femeie de bărbaţii care ar putea să o iu­bească, atră­gându-i însă pe cei­lalţi, pe seducătorii fără scrupule.

Bărbaţii, în schimb, îşi pot dărui un inel, dar numai unul sin­gur. Ales cu gri­jă, el îi con­fe­ră purtătorului autoritate în re­laţie cu semenii şi o anumită izo­lare de oamenii aducători de rău. "Ales cu grijă" înseamnă şi ornat cu o piatră pre­ţi­oasă adu­cătoare de noroc. Inelul va adu­ce însă ghinion dacă băr­batul respectiv este cum­va lo­godit sau căsătorit sau dacă este purtat şi după aceea. Băr­baţii, o da­tă lo­go­diţi sau căsătoriţi, nu au dreptul să poarte decât în­sem­nul acestor legă­min­te. Pentru că şi logodna şi că­să­toria sunt daruri. Dar pe acestea le face des­tinul, adică Altci­ne­va, care le ştie pe toate.

formula-as.ro