În mai puțin de 20 de ani, 90 la sută din continentul african avea să se găsească sub dominația colonială europeană.
Unul dintre cei mai mari beneficiari a fost regele Leopold al doilea al Belgiei.
Conștient de averea care putea fi făcută acolo, a convins celelalte puteri europene să-i recunoască suveranitatea asupra unuia dintre cele mai vaste teritorii din Africa: Congo.
Adam Hochschild, autor “King Leoplold’s Ghost”:
“Acest om, care a devenit regele Belgiei în 1865 când avea 30 de ani, extrem de șiret, de lacom și de ambițios, și cu un simț absolut strălucit de a-și exploata imaginea.
L-a angajat pe exploratorul Henry Moton Stanley, omul care l-a găsit pe Livingstone, să meargă în Congo și să preia acest teritoriu vast în numele lui.
Leopold a convins prima dată Statele Unite și apoi, pe rând, toate puterile europene să ratifice preluarea de către el a acestui teritoriu imens, situat în centrul Africii.”
La început Leopold a creat o perdea de fum: pretindea că scopul său ar fi fost să educe un popor sălbatic.
Thomas Pakeman, autor “The Scramble for Africa”:
“Toți au fost prostiți de Leopold pentru că l-au crezut pe cuvânt că-şi risca toți banii în această aventură filantropică nebunească.
Dar nu s-au prins care erau intențiile sale de fapt: să devină enorm de bogat în urma exploatării resurselor. Mâinile și spatele negrilor aveau să găsească și să care bogățiile Africii și să le încarce pe vapoare pentru profitul său personal.”
“- Adu-l aici!”
O violență extremă a fost necesară pentru a impune dominația lui Leopold.
Mâna dreaptă a celor care nu puteau să strângă cotele impuse de cauciuc brut era tăiată. Nici măcar copiii nu au putut scăpa pedeapsei.
În 1896, un ziar din Germania a relatat că 1.308 mâini au fost tăiate într-o singură zi.
Leopold a creat o armată de 9.000 de mercenari care să-i impună legea.
Un locotenent de-al său scria: “Numai biciul îl poate civiliza pe omul negru”.
Adam Hochschild, autor “King Leoplold’s Ghost”:
“Mergeau din sat în sat. Armata sechestra femeile din sat și le ținea ostatice pentru a-i forța pe bărbații lor să se ducă în pădure să adune o cotă lunară de cauciuc brut.Au făcut asta timp de 20 de ani.
Îţi poți imagina cu ușurință un sat unde toate femeile sunt ținute ostatice, bărbații sunt toți plecați în pădure să muncească forțat pentru câteva săptămâni în fiecare lună… Nu mai era nimeni să cultive pământul, să meargă la vânătoare, la pescuit, să facă acele lucruri care țin de asigurarea traiului zilnic.
De la pedepse, foamete, sunt puși să muncească până mor, se îmbolnăvesc – cele mai optimiste estimări spun că între 1880, când Leopold a pus mâna pe Congo, până în 1920, într-un interval de timp populația locală a scăzut de la 20 de milioane la 10 milioane. Enorm de multe vieți pierdute.”
În Belgia, construcţii grandioase au fost finanțate din averea lui Leopold pentru a-i sărbători domnia pe tron.
Leopold și-a construit și un palat care acum se numește Muzeul Africii Centrale, pentru a-și expune prada.
Pentru istoricul Bambi Ceuppens, al cărei tată e congolez, clădirea întruchipează mitul creat pentru a justifica dominația Belgiei în Congo.
Dr Bambi Ceuppens, istoric:
“Sala centrală îți dă o idee despre ce se dorește a fi acest muzeu. Ai un dom prin care lumina cade asupra podelii întunecate. În același timp, domul reprezintă cerurile – adică pe Dumnezeu…
În holul central, sub statuia lui Leopold sunt reprezentări ale congolezilor.
Ce vezi aici e reprezentarea ierarhică a raportului dintre cel care a colonizat şi cel care a fost subjugat.
Ca om, sunt șocată de așa ceva pentru că e foarte clar că – după cum a fost gândit acest muzeu și după ce anume e expus aici – africanii sunt dezumanizaţi. Pentru că erau văzuți și reprezentați ca sălbatici care aveau nevoie de ajutorul celor din afară, adică al europenilor, pentru a-i transforma în ființe complet civilizate.”
De la sfârșitul secolului 19, grădinile zoologice umane, care îi expuneau pe africani în starea lor primitivă, au devenit populare în toată Europa.
Una dintre aceste zoo umane a fost deschisă în locul unde urma să fie construit muzeul lui Leopold.
Dr Bambi Ceuppens:
“Africanii erau expuși ca oamenii să se poată duce să-i vadă, ca şi cum ar fi fost animale sălbatice la zoo.
Iar reacțiile lor erau foarte similare, din moment ce erau peste tot afișe care le interziceau vizitatorilor să arunce alune la africanii-exponate.
Acest muzeu e, în același timp, singurul monument-martor al istoriei coloniale belgiene, care a mai rămas în această țară.
Deci dacă am închide muzeul, există riscul să ștergem din memoria publică orice urmă a colonialismului belgian. Şi dacă s-ar întâmpla asta, cei care spun că nu a fost chiar atât de rău pe cât pare ar avea de câștigat și că Leopold a făcut numai lucruri mărețe.”
În 1908, cu un an înainte ca Leopold să moară, crimele sale au fost făcute publice și a fost forțat să predea controlul asupra Congo guvernului belgian.
Dar cruzimile nu au încetat.
Adam Hochschild, autor “King Leoplold’s Ghost”:
“Sistemul de muncă forțată nu a încetat pentru că era atât de profitabil.
Noua administraţie belgiană din Congo a continuat să folosească munca forţată până spre începutul deceniului 1920. Abia atunci coloniştii guvernului Belgian şi-au dat seama că localnicii mureau atât de repede din cauza muncii forţate că au fost nevoiţi să-l modifice, să-l facă mai puţin mortal, dacă nu doreau să rămână fără oameni pe care să-i pună să muncească forţat.”
Deşi au murit 10 milioane de oameni, genocidul din Congo a fost dat uitării peste tot în Europa.
În cartea ”Inima Întunericului”, scriitorul Joseph Conrad, care a fost martor la violenţele din Congo, scrie:
„Cucerirea pămîntului, care înseamnă, în general, furtul lui de la cei care au pielea colorată şi nasul mai turtit decât al nostru nu e un lucru prea frumos cînd o priveşti mai de aproape.”
Abia la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, când presa a documentat exterminarea a 6 milioane de evrei de către nazişti, cuvinte ca „genocid”, „holocaust”, şi chiar “rasism” nu au mai fost cenzurate.
0 comentarii:
Speak up your mind
Tell us what you're thinking... !