Colonizarea Timişoarei cu prostituatele, bandiţii şi criminalii din Viena.

O istorie puţin cunoscută şi discutată, neînvăţată în şcoli, inexistentă în prezentări oficiale, în ghiduri turistice şi în literatura populară. Ca atare, un subiect tabu.

Colonizarea Banatului cu prostituate, bandiţi, criminali, cerşetori, braconieri şi alte persoane certate cu legea în Viena, capitala Austriei, este parte din istoria nespusă a acestei regiuni.

Banatul era după cucerirea habsburgilor, din 1716, o regiune neprietenoasă, aflată la marginea imperiului. Era un loc unde nu se venea cu placere. Mlaştinile ofereau cadru pentru infecţii şi boli. În vremea împărătesei Maria Tereza  - Regina Ungariei şi Arhiducesa Austriei între 1740-1780, a existat o ordonanţă prin care capitala imperiului să fie curăţată de lumea depravată. Locul ales pentru “talpa ţării” avea să fie Timişoara, oraş aflată în plină reconstrucţie după eliberarea de sub turci.  

 Prostituatele din închisorile vieneze au fost trimise la Timişoara între anii 1751-1767. Cerşetorii din Viena erau ridicaţi de pe străzi, iar cei sănătoşi erau trimişi la muncă în Banat. Bandiţii, criminalii, braconieri şi alte persoane certate cu legea au fost alungaţi în Banat. Deportarea prostituatelor a luat sfârşit în 1770, însă criminalii înrăiţi continuau să ajungă până la sfârşitul secolului al XVIII-lea.

 “Este un capitol trist al oraşului. Dar acesta nu e un motiv ca să fie ţinut ascuns, cu ruşine, sub tăcere, deoarece aceşti deportaţi au contribuţia lor la transformarea Timişoarei într-un oraş modern. Încă funcţionează o parte a canalizării făcute atunci; şi parte a dragării mlaştinilor, periculoase pentru viaţa locuitorilor, aflate în jurul vechii fortăreţe, a fost posibilă datorită cerşetorilor sau braconierilor şi chiar a unor criminali înrăiţi, aduşi aici ca deportaţi, în barje. Şi dacă unii mai puţin păcătoşi s-au căsătorit cu acele doamne frivole, ei nu au devenit prin acesta mai puţin utili în construirea unui oraş despre care nimeni nu ar spune astăzi că a fost contruit pe mlaştini”, a scrie Tiberiu Schatteles, în cartea “Evreii din Timişoara în perspectivă istorică”.

 Casanova a povestit despre prostituatele din Viena Rolul prostituatelor din imperiul Asutriac era şi de a pune “umărul” la popularea Banatului. Ele puteau începe o viaţă nouă la Timişoara.  Renumitul aventurier amaros veneţian Casanova, a evocat moravurile epocii de la Viena şiTimişoara, în “Memoires” („Povestea vieţii mele”), scrisă între 1791-1788.    “În Viena totul era frumos: existau mulţimi de bani şi un mare lux. Dar toate acelea care erau devotate zeiţei Venus erau în mare dificultate. Spionii sceleraţi, care se numeau comisari ai castităţii, erau călăii nemiloşi ai oricărei fete frumoase; împărăteasa, care avea toate virtuţile, nu o avea pe cea a toleranţei, atunci când era vorba de un amor nelegitim între un bărbat şi o femeie. Să se căsătorească, dacă vor să trăiască această plăcere, şi să piară toţi cei care vor să o obţină pentru bani, iar acele nefericite care trăiesc din ceea ce primesc pentru farmecul lor să fie trimise la Timişoara (“Temisvar”)”, scria Casanova, citat de Tiberiu Schatteles.

Femei depravate plasate în detenţie la Viena   Există însă şi documente oficiale care confirmă spusele lui Casanova. Printre ele şi mărturia doctorului Joseph Schrank, în “Die Prostitution in Wien in historischer, administrativer und hygienischer Beziehung” (“Prostituţia în Viena, din punct de vedere istoric, administrativ şi igienic”). În acestă lucrare putem găsi informaţii esenţiale despre deportarea la Timişoara şi în Banat a prostituatelor şi altor indezirabili, cum ar fi cerşetorii, la bordul unor vase de pe Dunăre.  “Persoanele destinate să fie deportate la Timişoara erau femei depravate plasate în detenţie la Viena, anumiţi indivizi meniţi să populeze Banatul şi bărbaţi condamnaţi la lucrări publice (muncă forţată)...

Cerşetorii din Viena erau ridicaţi de pe străzi şi, mulţi dintre ei, cei incorigibili, dar robuşti şi sănătoşi, erau relocaţi în Banat...Timişoara era folosită ca un loc de internare”, scria Joseph Schrank, în 1886. Citatul se regăseşte, de asemenea, în lucrarea “Evreii din Timişoara în perspectivă istorică”.    Aşa-numitele “Wasserschubler” au început să plece pe la anul 1750.

Femei depravate au fost trimise la Timişoara, în Banat, între anii 1751-1769.  Criminalii, hoţii şi ceilalţi infractori erau aduşi la Timişoara să sape şanţuri, la construirea canalelor şi la diferite lucrări publice. “Ei erau necesari pentru lucrări publice, cum ar fi construirea de canale, pentru a consolida puterea imperială asupra oraşului. Cei condamnaţi la muncă forţată erau o permanentă parte a peisajului citadin”, afirmă Tiberiu Schatteles. “Dis-de-dimineaţă am fost trezit de zdrăngănitul lanţurilor răsunând pe strada unde locuiam. Erau deţinuţii condamnaţi să sape şanţuri, care se duceau la muncă, înlănţuiţi doi câte doi, unii de alţii”, a citat Schatteles dintr-o scrisoare trimisă de omul de ştiinţă Ignaz von Born (1742-1791).

 În SUA şi Australia nu este subiect tabu În socetăţile avansate şi democratice nu se mai consideră că este necesar să se uite aspectele neplăcute din istoria unei comunităţi. În Australia, Statele Unite sau Canada subiectul nu mai este tabu şi nici lăsat nestudiat.

În fond, toate puterile coloniale au procedat la fel. Austria imperială nu a făcut excepţie.   Jan Bassett estimează că între 1788 şi 1868, 161.700 de deţinuţi (din care 25.000 erau femei) au fost transportaţi de britanici în coloniile australiene din New South Wales, Van Diemen (Tasmania) şi Australia de Vest, majoritatea fiind recidivişti.
sursa ; adevarul.ro